Consiliul Concurenţei va monitoriza activitatea platformelor online şi va putea aplica sancţiuni în cazul în care acestea nu au un comportament corect şi transparent faţă de companiile care le utilizează serviciile, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern prin care implementează Regulamentul european în domeniu (2019/1150). Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat pentru News.ro că acest regulament este în vigoare deja de anul trecut, iar în România, până în prezent, nu era clar cine se ocupă de acest domeniu.
Regulamentul, numit şi Platform to Business – P2B, urmăreşte crearea unui mediu online competitiv, echitabil şi transparent prin impunerea unui set de obligaţii specifice, lăsând implementarea efectivă a acestuia în sarcina statelor membre. La nivel naţional, având în vedere că din ce în ce mai multe afaceri migrează către mediul online, se urmăreşte protejarea companiilor care utilizează servicii de intermediere online, dar şi de servicii de motoare de căutare online în relaţia lor cu orice furnizor de astfel de servicii.
„Acest regulament este în vigoare deja de anul trecut, iar în România, până în prezent, nu era clar cine se ocupă de acest subiect. Dorim să protejăm companiile din România de un eventual comportament incorect al platformelor online, fie că sunt româneşti sau din alt stat. Vom utiliza mijloacele de investigare deja cunoscute pentru a soluţiona mai rapid cazurile şi pentru a avea o abordare unitară”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, pentru News.ro.
Regulamentul european prevede, printre altele, că platformele online trebuie să afişeze „termenii şi condiţiile” de utilizare, să se asigure că sunt uşor accesibile pentru firmele utilizatoare pe parcursul tuturor etapelor relaţiei comerciale şi să prezinte în mod transparent situaţiile şi condiţiile în care pot suspenda, sista sau în care pot impune alte restricţii privind furnizarea de servicii către companiile utilizatoare. De asemenea, platformele online trebuie să afişeze informaţii generale privind modul în care termenii şi condiţiile afectează proprietatea şi controlul drepturilor de proprietate intelectuală ale firmelor utilizatoare.
În cazul în care constată nerespectarea prevederilor Regulamentului, Consiliul Concurenţei poate aplica sancţiuni. De asemenea, autoritatea de concurenţă poate aplica amenzi cuprinse între 0,01% şi 1% din cifra de afaceri totală platformelor online sau de căutare online dacă transmit informaţii inexacte sau incomplete în cadrul unei analize preliminare şi/sau a unei cercetări aprofundate.
„În acelaşi timp, intenţionăm să punem la punct un sistem de mediere pentru a rezolva conflictele dintre companii mai rapide şi cu costuri reduse”, a mai adăugat Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei încurajează firmele utilizatoare de servicii de intermediere online şi de servicii de motoare de căutare online să se adreseze autorităţii în cazul în care sesizează o încălcare a prevederilor Regulamentului P2B.
Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă a fost clarificate şi unele aspecte din Legea concurenţei.
”În urma modificărilor făcute în Parlament anul trecut, legea genera situaţii absurde. De exemplu, a fost eliminată durata de 5 ani a mandatelor membrilor Plenului, acestea devenind neliminate. De asemenea, au existat situaţii în care interimatul a durat 4 ani, ceea ce este excesiv şi de aceea a fost introdusă limitarea perioadei de interimat după expirarea mandatului. Ordonanţa, care are toate avizele de legalitate, se aplică situaţiilor care vor apărea de acum în înainte, deci cazurilor viitoare”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.
Preşedintele autorităţii de concurenţă a mai spus că aceste ajustări ale legii trebuiau făcute deoarece expiră mandatele unor membri ai Plenului Consiliului Concurenţei.
”Era absolut necesar să lămurim aceste prevederi absurde pentru că, în perioada următoare, expiră mandatele pentru trei membri ai conducerii instituţiei şi conform legislaţiei trebuie să demarăm procedura de numire cu şase luni înainte de expirare”, a adăugat oficialul.
În ceea ce priveşte procedura de numire pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, oficialul Consiliului Concurenţei spune aceasta că este în curs de derulare şi se desfăşoară respectând legea în baza căreia a fost iniţiată. Procedura a fost îngreunată în contextul actual al pandemiei.
În perioada următoare, Consiliul Concurenţei va adopta măsurile necesare aplicării Regulamentului european de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune (FDI), precum şi transpunerii Directivei ECN Plus, care întăreşte mijloacele de investigare ale autorităţilor de concurenţă, şi a Directivei privind practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.
O altă prioritate pentru acest an o constituie modificarea şi completarea prevederilor Legii privind combaterea concurenţei neloiale, pentru a asigura un cadru legislativ mai bine adaptat dinamicii concurenţei la nivelul pieţelor, descurajând practicarea concurenţei neloiale de către întreprinderi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.