Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că analizează operaţiunea prin care PIF Industrial SRL împreună cu cel mai mare retailer de bricolaj din România, Dedeman SRL, care fac parte din acelaşi grup de companii, preiau producătorul de cărămizi Cemacon SA şi Cemacon Real Estate SRL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a informat autoritatea de concurenţă.

Dedeman deţine în prezent 40,77% din acţiunile Cemacon.

Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la firmele terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.

Observaţiile pot fi trimise autorităţii în termen de zece zile.

PIF Industrial SRL are ca obiect de activitate acordarea de consultanţă pentru afaceri şi management. Obiectul de activitate al Dedeman SRL îl reprezintă comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi al celor pentru vopsit, în magazine specializate.

Cemacon SA este producător de cărămizi, ţigle şi alte produse pentru construcţii din argilă arsă, iar Cemacon Real Estate SRL are ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.

Cemacon este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul CEON şi are o valoare de piaţă de 74,09 milioane lei.

Cemacon operează două facilităţi de producţie în judeţul Sălaj, ambele funcţionând la capacitatea totală. Acesta este al doilea producător de blocuri ceramice din România şi unul dintre liderii pieţei din Transilvania.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.