Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că analizează tranzacţia prin care Carbo Europe, filială a Grupului Iulius, preia producătorul de produse abrazive Carbochim.
"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", a informat autoritatea de concurenţă.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Carbochim este o companie românească, specializată în producerea şi comercializarea de produse abrazive.
Carbo Europe a fost înfiinţată în anul 2018, având ca obiect principal de activitate fabricarea unor produse chimice. Carbo Europe este deţinută de Iulius Holding SRL (compania mamă a Grupului Iulius) şi de către Adrian Iulian Dascălu, prin intermediul companiilor Carbo One B.V şi Carbo Two B.V.
Grupul Iulius este dezvoltator şi operator de centre comerciale din România, printre principalele proiecte ale sale numărându-se ansamblul urban multifuncţional Palas Iaşi şi patru mall-uri ce funcţionează sub brandul Iulius, situaze în Iaşi, Timişoara, Cluj şi Suceava.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.