Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că utilizarea blocurilor „comuniste” din Capitală pentru producerea de energie verde are capacitatea de a aduce în sistem echivalentul producţiei de energie a unui reactor de la centrala nucleară de la Cernavodă.
„Făceam o estimare cu colegii din minister şi, cel puţin la nivelul Bucureştiului, utilizarea potenţialului blocurilor comuniste ar însemna undeva la 680 de MegaWatt putere instalată, deci cam cât un reactor de la Cernavodă dacă s-ar ajunge acolo şi ne gândim chiar la un instrument de finanţare pentru un asemenea program, pentru blocurile din Capitală, dar, sigur, din toată ţara”, a declarat Sebastian Burduja luni, în cadrul evenimentului „Energy road - Energie la tine acasă - Ediţia a VI-a” organizat de News.ro.
Acesta a subliniat importanţa utilizării de „energie descentralizată, digitalziată, decarbonizată”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sebastian Burduja subliniază că, cel puţin pentru Capitală, există„ câteva soluţii simple în ceea ce priveşte consumul de energie. El pledează din nou, în acest context, pentru fuziunea între Elcen şi Termoenergetica şi avansează ideea branşării celor patru CET-uri care asigură producţia de energie termică necesară Capitalei direct la reţeaua Transgaz.
Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri FPPG, Delgaz Grid, Romgaz, AS & Partners, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...