Conducerea transportatorului naţional de energie Transelectrica a anunţat, marţi, că a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Marius-Dănuţ Caraşol, directorul general al companiei care şi-a falsificat CV-ul, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal.
”Consiliul de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a solicitat, în şedinţa de astăzi, 24 septembrie 2019, conducerii executive a companiei să prezinte stadiul acţiunilor iniţiate ca urmare a revocării lui Marius-Dănuţ Caraşol din funcţia de preşedinte şi membru al directoratului”, arată compania într-un comunicat.
Membrii Consiliului de Supraveghere spun că şi-au exprimat în mod hotărât intenţia de a continua cu responsabilitate toate demersurile corecte din punct de vedere juridic, pentru protejarea intereselor companiei şi recuperarea prejudiciilor constatate.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Consiliul de Supraveghere a analizat situaţia unor posibile dificultăţi în derularea activităţii Companiei, ca urmare a revocării lui Marius-Dănuţ Caraşol. În acest context, este de precizat că sistemul conducerii colective a companiei a asigurat, prin noua componenţă a directoratului, continuitatea şi stabilitatea funcţionării companiei, astfel încât deciziile au fost luate rapid şi în condiţii de eficienţă”, informează compania de stat.
Până la această dată, au fost declanşate procedurile legale pentru încetarea contractului individual de muncă al domnului Caraşol în cadrul Sucursalei de Transport Bucureşti. În acelaşi timp, a fost asigurată stabilitatea decizională a Sucursalei de Transport Bucureşti, prin numirea interimară a unui director, se precizează în comunicat.
”Conducerea Transelectrica SA a hotărât să urmeze parcursul civil şi penal în relaţia cu domnul Marius-Dănuţ Caraşol, astfel încât sunt iniţiate demersurile privind constituirea Companiei ca parte civilă în ancheta Parchetului General. De asemenea, conducerea Companiei a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Caraşol, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal. De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere s-a analizat şi situaţia litigiilor pe care compania le are cu foştii administratori privind acordarea OAVT-urilor”, mai informează compania.
Preşedintele directoratului Transelectrica a fost revocat recent din funcţie, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora şi-a falsificat CV-ul.
Începând din 19 septembrie, în calitatea de preşedinte al directoratului a fost numită Claudia-Gina Anastase.
Potrivit Edupedu.ro, preşedintele Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, care susţine în CV-ul oficial că “este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti”, ar fi urmat cursurile universităţii, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.
Sursa citată menţionează că diploma lui Marius Dănuţ Caraşol ar fi falsă.
Reprezentanţii Universităţii Politehnica Bucureşti au transmis că preşedintele Transelectrica nu a finalizat studiile.
”Persoana menţionată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, au transmis reprezentanţii Universităţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.