Parapet, companie de construcţii în sectorul energiei solare cu sedii la Cluj-Napoca şi Nurnberg, şi Blue Line Energy, producător de energie din surse regenerabile, anunţă finalizarea lucrărilor la prima centrală mixtă fotovoltaică şi eoliană din ţară, în judeţul Tulcea. Parcul fotovoltaic are o capacitate de 1,1 MW care se adaugă celor 6,15 MW instalaţi în parcul eolian Beştepe, judeţul Tulcea. Centrala mixtă va asigura o producţie medie de 24 GW pe an, contribuind la reducerea cu aproximativ 20.400 de tone a emisiilor anuale de dioxid de carbon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Parapet, companie de construcţii în sectorul energiei solare cu sedii la Cluj-Napoca şi Nurnberg, şi Blue Line Energy, producător de energie din surse regenerabile şi deţinător de licenţă ESRE începând cu anul 2007, anunţă finalizarea construcţiei unei centrale fotovoltaice de 1,1 MW, instalată în incinta parcului eolian Beştepe, judeţul Tulcea. Este primul proiect hibrid de producere a energiei din surse regenerabile din ţară, potrivit datelor companiei naţionale de transport a energiei electrice din România. Capacitatea totală instalată a centralei hibrid se ridică în prezent la 7,25 MW şi are la bază o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro”, anunţă companiile.

Proiectul centralei fotovoltaice a presupus implementarea soluţiilor Parapet de infrastructură mecanică prin amplasarea a 2.652  de panouri fotovoltaice în vecinătatea celor 3 turbine eoliene instalate în Parcul Beştepe, funcţional încă din 2014. Sistemul instalat asigură o producţie anuală totală de 24 GW, contribuind la reducerea cu 20.400 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

„Proiectul parcului hibrid solar şi eolian de la Beştepe, judeţul Tulcea, este unul de pionierat ce vine în întâmpinarea ţintelor ambiţioase ale României de decarbonizare şi asigurare a unor surse sustenabile de producere a energiei electrice. Datorită hibridizării, capacitatea instalată duce la variaţii mai reduse în procesul producţiei de energie, la o mai bună utilizare a sistemelor de transport şi de distribuţie şi, implicit, la menţinerea stabilităţii reţelelor. Salutăm parteneriatul cu Blue Line Energy şi mizăm pe extinderea proiectelor de acest fel, pentru o tranziţie energetică sustenabilă”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet.

Centrala electrică mixtă se află în perioada de probe tehnologice, urmând ca sistemul fotovoltaic să fie pe deplin integrat în infrastructura existentă. Componenta eoliană a centralei este funcţională încă din 2014.

“Ne propunem hibridizarea tuturor centralelor pe care le deţinem precum şi finalizarea investiţiilor începute deja pentru construirea unor noi capacităţi de producţie. O prioritate pentru companie este finalizarea investiţiilor propuse în capacităţile de stocare aprobate deja de către autorităţile competente în cadrul proiectelor hibride”,  au declarat reprezentanţii Blue Line Energy.     

În noua configuraţie, centrala fotovoltaică va produce o cantitate mai mare de energie electrică în perioada de vară când scade producţia din surse eoliene, asigurând astfel variaţii mai reduse în procesul de generare a energiei. Proiectul a asigurat o creştere a numărului locurilor de muncă pe parcursul construcţiei centralei şi în perioda de exploatare. Totodată, a implicat furnizori de servicii şi echipamente atât la nivel regional, naţional, cât şi internaţional.

Parapet este o companie românească de construcţii în sectorul energiei regenerabile, cu sedii la Cluj-Napoca şi Nurnberg. Cu un portofoliu de peste 150 de proiecte fotovoltaice realizate în 15 ţări din Europa, având o capacitate totală instalată în prezent de peste 750 MWp, compania oferă soluţii şi servicii din categoria light EPC. Parapet deţine una dintre cele mai mari flote de utilaje iar structura organizaţională cuprinde departamente interne dedicate fiecărei etape din construcţia unui parc fotovolaic, inclusiv evaluarea seismică a construcţiilor.

Blue Line Energy  este o companie cu capital integral romanesc. Compania a dezvoltat un portofoliu de parcuri eoliene şi fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de aproximativ 400 MW, printre acestea cele mai importante fiind: Salbatica 1, Salbatica 2, Salbatica 3, Dealul Pietros-Caraconstantin, Sfanta Elena, Corugea, Blue1, Blue 2.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.