Companii mari, între care Dyson, Mazda şi compania de produse chimice Ecolab, şi-au suspendat campaniile de marketing sau şi-au eliminat reclamele din anumite părţi ale platformei Twitter, deoarece promovările lor au apărut alături de tweeturi care solicitau pornografia infantilă, au declarat companiile pentru Reuters.
Unele mărci, de la Walt Disney, NBCUniversal şi Coca-Cola şi până la un spital de copii s-au numărat printre cele aproximativ 30 de companii care au apărut pe paginile de profil ale unor conturilor de Twitter care furnizau linkuri către materiale de exploatare, conform unei analize Reuters a conturilor identificate în noile cercetări despre abuzul sexual online asupra copiilor, efectuate de grupul de securitate cibernetică Ghost Data.
Unele dintre tweeturi includ cuvinte cheie legate de ”viol” şi ”adolescenţi” şi au apărut alături de tweet-uri promovate de agenţii de publicitate corporative, a constatat Reuters.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un exemplu, un tweet promovat pentru marca de pantofi şi accesorii Cole Haan a apărut lângă un tweet în care un utilizator spunea că ”face schimb de conţinut cu adolescenţi/copii”.
”Suntem îngroziţi. Fie Twitter va remedia acest lucru, fie îl vom remedia noi prin orice mijloace putem, inclusiv să nu cumpărăm reclame Twitter”, a declarat David Maddocks, preşedintele mărcii Cole Haan, după ce a fost notificat că reclamele companiei au apărut alături de astfel de tweet-uri.
Într-un alt exemplu, un utilizator a postat pe Twitter căutând conţinutul ”Doar fete, NU băieţi”, care a fost imediat urmat de un tweet promovat pentru Scottish Rite Children's Hospital din Texas.
Scottish Rite nu a răspuns mai multor cereri de comentarii.
Într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al Twitter Celeste Carswell a declarat că compania ”are toleranţă zero faţă de exploatarea sexuală a copiilor” şi investeşte mai multe resurse dedicate siguranţei copiilor, inclusiv angajări pe noi poziţii pentru a scrie politici şi a implementa soluţii.
Ea a adăugat că Twitter lucrează îndeaproape cu clienţii şi partenerii săi de publicitate pentru a investiga şi a lua măsuri pentru a preveni repetarea situaţiei.
Dificultăţile Twitter în identificarea conţinutului de abuz asupra copiilor au fost raportate pentru prima dată într-o investigaţie a site-ului de ştiri tehnologice The Verge, la sfârşitul lunii august.
Retragerea agenţilor de publicitate, care sunt esenţiali pentru fluxul de venituri al Twitter, este relatată de Reuters pentru prima dată.
La fel ca toate platformele de socializare, Twitter interzice reprezentarea exploatării sexuale a copiilor, care este ilegală în majoritatea ţărilor. Dar permite conţinutul pentru adulţi în general şi găzduieşte un schimb înfloritor de imagini pornografice, care cuprinde aproximativ 13% din tot conţinutul de pe Twitter, potrivit unui document intern al companiei, văzut de Reuters.
Twitter a refuzat să comenteze volumul de conţinut pentru adulţi de pe platformă.
Ghost Data a identificat cele peste 500 de conturi care au distribuit sau au solicitat în mod deschis materiale de abuz sexual asupra copiilor pe o perioadă de 20 de zile, în această lună.
Twitter nu a reuşit să elimine mai mult de 70% din conturi în perioada de studiu, potrivit grupului, care a împărtăşit concluziile exclusiv cu Reuters. Reuters nu a putut confirma în mod independent acurateţea descoperirilor Ghost Data în întregime, dar a analizat zeci de conturi care au rămas online şi solicitau materiale pentru ”13+” şi ”nuduri cu aspect tânăr”.
După ce Reuters a pus la dispoziţia Twitter un eşantion de 20 de conturi, joia trecută, compania a eliminat aproximativ 300 de conturi suplimentare din reţea, dar alte peste 100 de conturi au rămas încă pe site a doua zi, potrivit Ghost Data şi o evaluare a Reuters.
Reuters a distribuit luni lista completă a peste 500 de conturi, după ce a fost furnizată de Ghost Data, pe care Twitter a revizuit-o şi a suspendat-o definitiv pentru încălcarea regulilor sale, a declarat marţi Carswell, de la Twitter.
Într-un e-mail adresat agenţilor de publicitate, miercuri dimineaţă, înainte de publicarea acestei ştiri, Twitter a spus că ”a descoperit că au fost difuzate anunţuri în Profiluri care erau implicate în vânzarea sau solicitarea publică de materiale de abuz sexual asupra copiilor”.
Andrea Stroppa, fondatorul Ghost Data, a declarat că studiul a fost o încercare de a evalua capacitatea Twitter de a elimina materialul. El a spus că a finanţat personal cercetarea, după ce a primit o informaţie despre acest subiect.
Twitter a suspendat anul trecut peste 1 milion de conturi pentru materiale de exploatare a copiilor, potrivit rapoartelor de transparenţă ale companiei.
”Nu există loc pentru acest tip de conţinut online”, a declarat un purtător de cuvânt al producătorului de maşini Mazda SUA, într-o declaraţie pentru Reuters, adăugând că, ca răspuns, compania interzice acum ca reclamele sale să apară pe paginile de profil Twitter.
Un purtător de cuvânt al Disney a considerat conţinutul ”condamnabil” şi a spus că ”îşi dublează eforturile pentru a ne asigura că platformele digitale pe care facem reclamă şi cumpărătorii media pe care îi folosim îşi întăresc eforturile pentru a preveni repetarea unor astfel de erori”.
Un purtător de cuvânt al Coca-Cola, care a publicat un tweet promovat pe un cont urmărit de cercetători, a declarat că nu a acceptat ca materialul să fie asociat cu marca sa şi a spus că ”orice încălcare a acestor standarde este inacceptabilă şi luată foarte în serios”.
NBCUniversal a spus că a cerut Twitter să elimine reclamele asociate cu un conţinut inadecvat.
Twitter nu este singura platformă de socializare care se confruntă cu eşecurile de moderare legate de siguranţa online a copiilor.
Susţinătorii protecţiei copilului spun că numărul de imagini cunoscute cu abuzuri sexuale asupra copiilor a crescut de la mii la zeci de milioane în ultimii ani, deoarece prădătorii au folosit reţelele sociale, inclusiv Facebook şi Instagram, ale companiei Meta, pentru a atrage victimele şi pentru a face schimb de imagini explicite.
Pentru conturile identificate de Ghost Data, aproape toţi comercianţii de materiale de abuz sexual asupra copiilor au comercializat materialele pe Twitter, apoi au recomandat cumpărătorilor să-i contacteze prin servicii de mesagerie precum Discord şi Telegram, pentru a finaliza plata şi a primi fişierele, care au fost stocate pe servicii de stocare în cloud, precum Mega din Noua Zeelandă şi Dropbox, cu sediul în SUA, potrivit raportului grupului.
Un purtător de cuvânt al Discord a declarat că compania a interzis un server şi un utilizator pentru încălcarea regulilor sale împotriva partajării de link-uri sau conţinut care sexualizează copiii.
Mega a spus că un link la care se face referire în raportul Ghost Data a fost creat la începutul lunii august şi la scurt timp a fost şters de utilizator, pe care a refuzat să îl identifice.
Mega a spus că a închis definitiv contul utilizatorului, două zile mai târziu.
Dropbox şi Telegram au spus că folosesc o varietate de instrumente pentru a modera conţinutul, dar nu au oferit detalii suplimentare despre modul în care vor răspunde la raport.
Totuşi, reacţia agenţilor de publicitate reprezintă un risc pentru afacerea Twitter, care câştigă mai mult de 90% din veniturile sale prin vânzarea de plasări de publicitate digitală mărcilor care doresc să comercializeze produse cătreu cei 237 de milioane de utilizatori activi zilnic ai serviciului.
Twitter se luptă, de asemenea, în instanţă, cu CEO-ul Tesla, miliardarul Elon Musk, care încearcă să renunţe la un acord de 44 de miliarde de dolari pentru cumpărarea companiei de social media, din cauza plângerilor cu privire la prevalenţa conturilor de spam şi impactul acestora asupra afacerii.
O echipă de angajaţi ai Twitter a concluzionat într-un raport din februarie 2021 că compania are nevoie de mai multe investiţii pentru a identifica şi elimina materialul de exploatare a copiilor la scară largă, menţionând că compania are un număr de cazuri de examinat pentru o posibilă raportare către organele de drept.
În timp ce cantitatea de (conţinut de exploatare sexuală a copiilor) a crescut exponenţial, investiţia Twitter în tehnologii pentru detectarea şi gestionarea creşterii nu a crescut”, potrivit raportului, care a fost pregătit de o echipă internă pentru a oferi o imagine de ansamblu despre materialele de exploatare a copiilor de pe Twitter şi a primi consiliere juridică cu privire la strategiile propuse.
”Rapoartele recente despre Twitter oferă o privire învechită, a unui moment în timp, asupra unui singur aspect al muncii noastre în acest spaţiu şi nu reflectă exact locul în care ne aflăm astăzi”, a spus Carswell.
Traficanţii folosesc adesea cuvinte de cod precum ”cp” pentru pornografia infantilă şi sunt ”în mod intenţionat cât se poate de vagi”, pentru a evita detectarea, potrivit documentelor interne.
Cu cât Twitter se opreşte mai mult asupra anumitor cuvinte cheie, cu atât mai mult utilizatorii sunt îndemnaţi să folosească text codat, care ”tinde să fie mai greu de automatizat pentru (Twitter)”, se arată în documente.
Stroppa, de la Ghost Data, a spus că astfel de trucuri ar complica eforturile de a vâna materialele, dar a remarcat că echipa sa mică de cinci cercetători şi fără acces la resursele interne ale Twitter a reuşit să găsească sute de conturi în decurs de 20 de zile. Twitter nu a răspuns la o solicitare de comentarii suplimentare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.