Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de 450.000 de lei în urma controalelor care au vizat 72 de companii furnizoare de energie, printre neregulile constatate numărându-se neaplicarea prevederilor legale referitoare la plafonarea şi compensarea preţurilor, nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor, nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenţilor, practici comerciale incorecte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie - structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a preşedintelui instituţiei, Mihai Culeafă, şi a directorului general Paul Anghel conturează modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale, pentru consumatori persoane fizice, le respectă acestora drepturile, dar şi legislaţia în vigoare. Astfel, până în acest moment, adică în perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga ţară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceştia, constatându-se abateri”, anunţă ANPC.

Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii.

Operatorii economici verificaţi pînă în acest moment, fără a fi controlate încă toate de punctele de lucru ale fiecăruia, au fost:

  • CEZ VÂNZARE SA
  • DISTRIGAZ SUD REŢELE
  • ENGIE ROMÂNIA
  • RCS & RDS SA
  • ENEL ENERGIE MUNTENIA
  • ELECTRICA FURNIZARE SA
  • DIGI ENERGY
  • PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL
  • E.ON ENERGIE ROMANIA SA
  • EURO SEVEN INDUSTRY SRL
  • RESTART ENERGY ONE SRL
  • GAZ VEST
  • MEGACONSTRUCT SA
  • GAZMIR IASI SRL
  • GRENERG SRL
  • RES ENERGY SOLUTIONS SA
  • DISTRIGAZ VEST SA
  • CPL CONCORDIA ROMANIA SRL
  • CIS GAZ SA
  • SPEAKOVER ROMANCE SRL
  • PREMIER ENERGY SRL
  • GAZ NORD EST HÂRLĂU
  • PRISMA SERV COMPANY SRL
  • GAZ EST SA
  • PRISMA GAZ SRL
  • MVM TRADE ENERGY PLUS SRL
  • NOVA POWER
  • ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL
  • SST GROUP TRANSILVANIA SRL
  • NORD GAZ SRL

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

  • nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate: numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau adresa de e-mail energie@anpc.ro .

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.