Mediul de business solicită autorităţilor să amâne cu şase luni aplicarea amenzilor privind e-Factura, în contextul în care serverele ANAF sunt indisponibile ore întregi, zile la rând, arată NextUp, companie de software din Romania, în condiţiile în care, în prezent, amenzile sunt suspendate până la 1 aprilie, iar ministrul Finanţelor a declarat că măsura ar putea fi prelungită până la sfârşitul lui iunie. Compania acuză ANAF că face teste pe banii antreprenorilor şi precizează că e-Factura a generat cel mai mare haos din ultimul deceniu în mediul antreprenorial.
”Mediul de business solicită statului român să amâne aplicarea amenzilor privind RO e-Factura, până când infrastructura ANAF va fi funcţională şi stabilă 99,99%, chiar dacă acest lucru ar presupune o amânare de până la şase luni”, arată NextUp, companie de software din România, care oferă soluţii de automatizare a trimiterii facturilor în SPV (Spaţiul Privat Virtual).
Solicitarea vine în contextul în care serverele ANAF sunt indisponibile ore întregi, zile la rând şi nu receptează documentele transmise prin e-Factura de către contribuabili.
Compania NextUp, care este în contact direct cu peste 6.000 de antreprenori şi IMM-uri din întreaga ţară, impactate de noile schimbări, a înaintat o adresă oficială către Ministerul Finanţelor prin care solicită statului să vină în întâmpinarea contribuabilului cu o infrastructură stabilă şi cu o capacitate adecvată pentru volumul mare de documente.
“Am solicitat statului român să amâne aplicarea amenzilor privind e-Factura atât cât va fi nevoie, chiar şi 6 luni sau până în 2025 dacă va fi cazul, pentru a pune la punct o infrastructură digitală funcţională, nu una şubredă cum este acum. Dacă nu va rezolva problemele de digitalizare din curtea proprie, 1 aprilie nu este un termen realist pentru aplicarea amenzilor. Ca dezvoltator de software am implementat sistemul e-Factura în softurile noastre, dar în momentul în care documentele sunt transmise către ANAF statul, de fapt, nu le primeşte. Noi, din mediul privat, suntem pregătiţi pentru a trimite e-Factura. De altfel, antreprenorii trimit documentele la timp, însă acestea nu sunt receptate de serverele ANAF care sunt indisponibile ore întregi, zile la rând. Prin urmare, această amânare o cerem pentru a da şansa statului să se pregătească şi să nu mai facă teste pe spatele, timpul şi banii mediului privat. Statul este cel care are nevoie de timp să se pregătească, mediul privat este deja pregătit pentru e-Factura”, declară Roxana Epure, managing partner NextUp.
Pentru a se adapta rapid, pentru a reduce nivelul de stres provocat de e-Factura şi pentru a evita posibile amenzi, cele mai multe firme din România folosesc un soft care transmite automat, din câteva click-uri, facturile în SPV. În ciuda acestei adoptării masive, companiile se plâng că documentele nu ajung, de fapt, la ANAF din cauza problemelor tehnice care persistă în infrastructura instituţiei financiare.
”Instituţiile statului nu s-au pregătit pentru sistemul RO e-Factură înainte ca acesta să devină obligatoriu pentru antreprenori, deşi ar fi fost o decizie normală pentru o colaborare bună cu mediul de afaceri. Din această cauză, există consecinţe semnificative pe care antreprenorii le resimt în munca de zi cu zi în activitate”, punctează NextUp.
Compania arată că infrastructura şi serverele ANAF nu sunt pregătite pentru a digera cantitatea enormă de informări şi documente pe care mediul privat le trimite în acest moment. Gradul de adopţie e-Facturii este de 30% şi în aceste condiţii infrastructura ANAF nu face faţă valului de documente, serverele blocându-se în fiecare zi ore întregi.
De asemenea, s-a creat haos în primele luni ale anului, pentru că antreprenorii nu sunt obişnuiţi să aibă o relaţie directă cu statul - acest lucru se întâmpla până acum prin intermediul contabililor. Prin această nouă abordare, conform căreia antreprenorul să fie în legătură cu ANAF prin SPV, au apărut o grămadă de termeni care necesitau explicaţi înainte de lansarea sistemului pentru a preveni haosul care s-a creat în mediul privat.
“Problema cel mai des întâlnită este că serverele ANAF nu sunt disponibile. Este adevărat că sunt detalii pe care le pun la punct de la o săptămână la alta, de la o lună la alta, în SPV, probleme pe care le-au rezolvat. Totuşi, singura problemă care rămâne constantă şi pe care, din păcate, nici ANAF şi nici Ministerul Finanţelor nu o adresează este problema infrastructurii, care nu este disponibilă. Nu putem transmite informaţii pentru că serverele nu sunt disponibile. Schimbarea infrastructurii ANAF nu este o chestiune care să se rezolve de pe o zi pe alta. Cel mai inteligent ar fi fost să se fi rezolvat înainte ca acest sistem să intre în funcţie şi să fie obligatoriu. Acum, având în vedere această situaţie, nu vedem altă soluţie decât ca statul să îşi ia timp să rezolve aceste probleme şi să repună obligativitatea de a amenda, acolo unde va fi cazul, atunci când va fi pregătit, chiar dacă va depăşi termenul de 1 aprilie sau posibilul nou termen pe care îl au în vedere, 1 iulie”, subliniază Roxana Epure, managing partner NextUp.
În cazul în care statul român va lua o decizie în acest sens, reprezentanţii NextUp sunt de părere că amânarea aplicării sancţiunilor se va face în paşi, pe câteva luni, pe 3 luni, respectiv ulterior cu încă 3 luni, până când serverele ANAF vor fi complet pregătite să primească documente.
Firma de software NextUp a transmis anterior că sistemul RO e-Factura a generat cel mai mare haos din ultimul deceniu în mediul antreprenorial, statul român fiind nepregătit să gestioneze schimbarea pe care o impune şi dând dovadă de incompetenţă în digitalizare prin erorile multiple ale acestui sistem. Totodată, compania a subliniat că statul eşuează din nou în a dezvolta o relaţie bună cu contribuabilii, învinovăţindu-i pe aceştia pentru blocaje pe care el însuşi le-au creat prin gestionarea rudimentară a implementării e-Factura.
Considerată de mulţi antreprenori o muncă în plus, transmiterea facturilor prin e-Factura are loc instantaneu cu softul potrivit. Completarea manuală a datelor pentru fiecare factură pe site-ul ANAF poate dura şi 10 de minute, în funcţie de numărul de linii de pe factură şi abilitatea utilizatorului de a completa datele necesare rapid.
Fiecare factură de vânzare emisă de către contribuabil va trebui încărcată în SPV. Fără un soft, acest lucru se desfăşoară în felul următor: pentru fiecare factură emisă, este necesară conversia din PDF în XML, apoi accesarea SPV şi încărcarea XML-ului în SPV. De asemenea, trebuie accesat şi verificat des SPV pentru facturile aşteptate de la furnizori - fiecare factură va trebui descărcată în format XML şi apoi convertită în format PDF. Acest lucru va îngreuna considerabil munca, mai ales că tot acest proces anevoios va trebui efectuat în termen de 5 zile de la emiterea unei facturi, pentru a evita eventuale amenzi.
NextUp are peste 6.000 de clienţi, cu o medie de 5 utilizatori per companie
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat recent că ministerul ia în calcul extinderea până cel mult la sfârşitul lunii iunie a perioadei în care nu se vor aplica amenzi celor care nu folosesc modulul informatic implementat la nivelul ANAF. În prezent, aplicarea amenzilor este amânată până la 1 aprilie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.