OX 2, companie suedeză specializată în implementarea de proiecte care vizează producerea de energie regenerabilă, anunţă că a obţinut avizele tehnice de racordare de la Transelectrica pentru patru proiecte de parcuri eoliene, cu o capacitate totală de 572 MW. Primele două parcuri eoliene operate de companie vor fi puse în funcţiune la începutul anului viitor, urmând a avea o capacitate instalată de 99 MW fiecare. Celelalte două parcuri eoliene, cu capacităţi de de 300 MW şi respectiv 72 MW, ar urma să fie conectate la reţea la finalul anului 2027.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Compania suedeză OX2, care şi-a început activitatea pe piaţa din România în anul 2021, poartă discuţii cu investitori pentru a încheia prima tranzacţie în România şi anunţă că a obţinut avizele tehnice de racordare de la Transelectrica pentru patru proiecte de parcuri eoliene, cu o capacitate totală de 572 MW. 
„Compania a obţinut la finalul anului trecut autorizaţia de construire pentru cel mai avansat proiect din portofoliu, cu o capacitate instalată de 99 MW şi care deţine contract de racordare din martie 2023. Lucrările vor începe în prima parte a anului, iar obiectivul este ca parcul eolian să devină operaţional la finalul anului 2025. Proiectul se află în faza avansată, care include achiziţia echipamentelor şi încheierea unui PPA (contract de furnizare a energiei pe termen lung – n.r.), ţinta fiind să se ajungă la decizia finală de investiţie (FID - final investment decision). Cel de-al doilea proiect de 99 MW, aflat în apropiere, urmează îndeaproape atât ca stadiu de dezvoltare, cât şi ca atingere a fazei FID, cele două proiecte urmând a fi construite şi puse în funcţiune în aceeaşi perioadă de timp”, anunţă compania într-un comunicat dat publicităţii joi. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alte două proiecte de parcuri eoliene ar urma să fie finalizate în anul 2027. 
Este  vorba despre două parcuri cu capacităţi de 300 MW, respectiv 72 MW, pentru care suedezii au obţinut de la Transelectrica avizele tehnice de racordare. Conectarea la reţea a celor două parcuri este prevăzută pentru decembrie 2027. 
„Astfel, toate cele patru proiecte eoliene onshore din portofoliul OX2 România, cu o capacitate instalată totală de 572 MW, deţin în prezent avizele tehnice de racordare de la Transelectrica”, transmite compania. 
 Managerul pentru România al companiei, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, afirmă că „sunt premise bune pentru ca 2024 să fie un an de creştere” având în vedere „interesul sporit pentru piaţa locală de energie”  şi angajamentele asumate de România pentru tranziţia la energia regenerabilă. 
În România, OX 2 se ocupă de dezvoltarea de proiecte, construcţia, livrarea şi managementul soluţiilor energetice în domeniul eolian onshore şi offshore, solar şi de stocare a energiei. 
La nivel global, în 2023, OX2 a pus în funcţiune 9 proiecte cu o capacitate totală de 500 MW şi avea în construcţie capacităţi de aproximativ 1 GW la final de an, când portofoliul total a ajuns la circa 47 GW.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.