Compania Naţională de Investiţii Rutiere a lansat miercuri licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 2A Ditrău-Grinţieş, de 38 km, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8. Ofertele la contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei trebuie depuse în SEAP până la data de 19 decembrie 2024. Contractul este finanţat prin Programul Transport 2021-2027 şi are o durată de 54 de luni (14 luni proiectare şi 40 de luni execuţie).
”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a lansat, astăzi, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 2A Ditrău-Grinţieş (38 km), cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii - A8, ofertele la contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei urmând să fie depuse în SEAP până la data de 19 decembrie 2024”, anunţă CNIR.
Durata de proiectare şi execuţie a lotului cu o lungime de 38 kilometri, care se desfăşoară în judeţele Harghita şi Neamţ este de 54 de luni (14 luni proiectare şi 40 luni pentru execuţie).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) şi volume considerabile de lucrări de excavare şi consolidări. Lungimea totală a tunelurilor şi a viaductelor (21 km) reprezintă 57% din lungimea întregului lot:
• 19 tuneluri
• 63 de poduri şi viaducte
Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în judeţul Harghita), iar la Est, în judeţul Neamţ, conexiune cu Lotul 2 B Grinţieş -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcţionarea independentă a acestui lot. Finanţarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat.
Secţiunea de munte Sărăţeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A8 are o lungime de 116 kilometri şi include patru loturi :
- Lotul 1C Sărăţeni-Joseni (32,4 km). Termen pentru depunere ofertelor în SEAP: 16.12. 2024
- Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km). Termen pentru depunerea ofertelor în SEAP: 25.11.2024
- Lotul 2A Ditrău-Grinţieş (37,9 km). Termen pentru depunerea ofertelor în SEAP: 19.12.2024
- Lotul 2B Grinţieş-Pipirig (31,5 km). Documentaţia urmează a fi transmisă, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) vineri, 1 noiembrie 2024.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.