Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate şi gaze naturale a Grupului E.ON România, a anunţat joi că a descoperit peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze, în primele şase luni ale anului în reţeaua companiei, iar pierderile estimate se ridică la peste 6,5 milioane de lei.
În judeţul Cluj au fost identificate cele mai multe situaţii de consum fraudulos de gaze naturale, iar în judeţul Iaşi, de energie electrică.
"Specialiştii Delgaz Grid au identificat, în perioada ianuarie – iunie, 914 cazuri de consum fraudulos, 458 dintre acestea fiind în sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi circa 456 în reţeaua de energie electrică. În toate cele 914 de cazuri au fost găsite improvizaţii realizate de diverse persoane pentru a sustrage energie sau gaze naturale. Legăturile slabe sau neizolate între cabluri ori racordurile strînse cu sârmă la instalaţiile de gaze naturale au pus în pericol atât copiii, cât şi adulţii care locuiau sau tranzitau zonele respective", arată compania într-un comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Specialiştii companiei au văzut izolaţii arse la cabluri sau legături neetanşe la instalaţiile de gaze naturale, toate acestea fiind potenţiale cauze generatoare de incendii într-un timp foarte scurt, de câteva secunde şi "cu urmări greu de imaginat".
Intervenţiile ilegale afectează totodată şi consumatorii oneşti, prin întreruperea alimentării cu energie sau gaze naturale pentru anumite perioade de timp, reducerea calităţii serviciilor de distribuţie energie electrică şi gaze naturale şi duc implicit, la creşterea unor cheltuieli.
"Cele peste 900 de cazuri de consum fraudulos au cauzat companiei Delgaz Grid pierderi de 6,5 milioane de lei, în primele şase luni ale anului. În toate aceste cazuri au fost iniţiate măsuri legale pentru recuperarea prejudiciilor, fiind înaintate, în acelaşi timp şi plângeri penale, pentru aflarea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor", mai arată compania.
Delgaz Grid precizează că acţionează permanent pentru a elimina pericolele ce pot apărea asupra vieţilor omeneşti sau bunurilor prin sustragerea de energie sau gaze naturale.
"Aceste acţiuni iresponsabile, prin care se încearcă sustragerea de energie sau gaze naturale, determină compania să continue verificările în teren şi să ia măsurile necesare din punct de vedere tehnic şi legal, pentru prevenirea unor situaţii similare", spun reprezentanţii companiei.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.