Compania americană de curierat UPS a realizat venituri consolidate de 22,2 miliarde de dolari, în al treilea trimestru al anului, în creştere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în timp ce profitul operaţional consolidat a fost de 2 miliarde de dolari, în creştere cu 47,8%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”UPS a anunţat venituri consolidate în al treilea trimestru din 2024 de 22,2 miliarde de dolari, o creştere de 5,6% faţă de al treilea trimestru din 2023. Profitul operaţional consolidat a fost de 2 miliarde de dolari, în creştere cu 47,8% faţă de al treilea trimestru din 2023. Câştigul diluat pe acţiune a fost de 1,80 dolari pentru trimestrul respectiv; câştigul diluat pe acţiune ajustat non-GAAP a fost de 1,76 $, cu 12,1% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2023”, anunţă compania.

În al treilea trimestru, compania a finalizat cesiunea Coyote Logistics. Veniturile şi profiturile estimate asociate cu această activitate au fost incluse în obiectivele de venituri şi marje operaţionale furnizate anterior de companie. Pentru întregul an 2024, UPS îşi actualizează obiectivele consolidate privind veniturile şi marja operaţională, reflectând rezultatele reale din al treilea trimestru, impactul finalizării cesiunii Coyote şi perspectivele companiei pentru al patrulea trimestru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„După o perioadă dificilă în ultimele 18 luni, compania noastră a revenit la o creştere a veniturilor şi a profitului. Se apropie cea mai aglomerată perioadă a anului pentru noi, dar suntem pregătiţi pentru un nou sezon de sărbători de succes şi să continuăm progresele pe care le-am demonstrat în al treilea trimestru”, a declarat Carol Tomé, CEO UPS.

Venituri consolidate estimate pentru 2024 sunt de aproximativ 91,1 miliarde de dolari. Cheltuielile de capital sunt estimate la aproximativ 4 miliarde de dolari, iar plăţi din dividende la aproximativ 5,4 miliarde de dolari, sub rezerva aprobării Consiliului de administraţie.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.