Compania aeriană TAP Air Portugal a anunţat, luni, că se retrage din România şi, începând cu data de 27 ianuarie 2019, nu va mai opera ruta directă Lisabona – Bucureşti în contextul unor profituri sub aşteptări.
”Compania aeriană TAP Air Portugal informează că, începând cu data de 27 ianuarie 2019, nu va mai opera ruta directă Lisabona – Bucureşti”, se arată în comunicat.
Compania a informat că clienţii cu bilete de avion deja cumpărate vor fi protejaţi pe zborurile altor companii aeriene, vor fi informaţi despre noile rute sau vor putea solicita rambursarea sumelor achitate, în cazul în care vor dori anularea biletelor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Principalul motiv al retragerii îl reprezintă profiturile sub aşteptări, potrivit companiei.
”TAP regretă întreruperea operării pe această rută. Aceasta a fost a doua încercare de operare pe piaţa din România. Operarea reluată şi-a dovedit încă o dată profitabilitatea scăzută, ce n-ar justifica continuarea zborurilor pe ruta Lisabona – Bucureşti”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.