Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma reuniunii comitetului de cooperare economică ungaro-rus, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, subliniind că aşa face toată lumea, numai că majoritatea fac afaceri cu ruşii însă neagă acest lucru, relatează MTI.
El a subliniat că, în lipsa performanţei economice, mai mult creşte incertitudinea, iar vechiul model fondat pe o combinaţie între tehnologiile occidentale şi sursele de energie estice s-a prăbuşit.
În opinia sa, sancţiunile împotriva Rusiei nu funcţionează, mai mult, un număr semnificativ de companii şi ţări europene continuă să-şi menţină cooperarea economică, chiar dacă o fac pe ocolite.
„Nici noi nu suntem de acord cu sancţiunile, dar, deoarece acestea sunt cuprinse în legislaţia europeană, le respectăm, desigur”, a spus el, adăugând că guvernul îşi exercită de obicei dreptul de veto atunci când o anumită propunere a UE ar dăuna grav intereselor naţionale.
„Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă acest lucru, noi nu avem nevoie de asta”, a continuat el.
În cadrul conferinţei de presă comune cu ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murasko, Péter Szijjártó a abordat şi chestiuni legate de energie. El a salutat asigurarea dată de interlocutorul său că Moscova este ferm hotărâtă să respecte acordurile care garantează aprovizionarea cu gaz şi petrol a Ungariei.
El a relatat că anul acesta au fost livrate deja 5,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale prin gazoductul Turkish Stream, ceea ce este aproape egal cu volumul întreg din anul an trecut.
”Guvernul intenţionează să consolideze şi mai mult importanţa acestei rute de transport, deoarece ei i se datorează şi faptul că Ungaria nu va fi afectată de pierderea tranzitului prin Ucraina”, a subliniat Péter Szijjártó.
Ministrul a anunţat că s-a ajuns la un acord privind extinderea în viitor a cooperării între companiile MVM şi Gazprom, pentru ca firma ungară să poată juca un rol mai important în comerţul cu gaze din regiune.
De asemenea, el a menţionat că 3,2 milioane de tone de petrol au ajuns prin conducta Prieteniei în acest an şi că flexibilitatea companiilor ungare şi ruseşti a permis menţinerea securităţii aprovizionării în ciuda măsurilor recente care au ameninţat-o şi a faptului că UE „nu s-a sinchisit” de ceea ce se întâmplă.
În ceea ce priveşte extinderea centralei nucleare de la Paks, ministrul a declarat că procesul a atins o nouă etapă, cu peste o mie de lucrători pe şantier, inclusiv angajaţi ai subcontractanţilor americani, germani şi francezi, iar prima betonare ar putea fi efectuată în acest an.
Ministrul a relatat despre succesele corporative majore realizate în sectorul agricol, după ce o companie ungară se află acum printre primii cinci producători de furaje din Rusia, astfel 10 % din piaţa locală a furajelor este asigurată din surse ungare.
El a evidenţiat rolul strategic pe care îl joacă compania Richter în furnizarea de produse farmaceutice în Rusia, deservind peste 10 milioane de pacienţi în această ţară, ceea ce a generat venituri de 117 de miliarde de forinţi (peste 296 de milioane de euro).
Ministrul a adăugat că s-a ajuns la un acord şi în privinţa dezvoltării cooperării în oncologie şi radioterapie şi au început discuţiile privind producţia de vaccinuri vectoriale în Ungaria.
În final, ministrul a precizat că a fost semnat şi un acord privind cooperarea în domeniul învăţământului superior, astfel va putea avea loc anul viitor prima conferinţă ungaro-rusă a rectorilor, se va înfiinţa o federaţie universitară ungaro-rusă, iar în universităţile ungare vor studia în continuare 200 de studenţi ruşi bursieri, în fiecare an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.