Comisia Europeană a anunţat marţi că va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu 128 de milioane euro ca răspuns la pandemia de coronavirus în curs, arată un comunicat de presă al instituţiei. Finanţarea pusă la dispoziţie prin programul de cercetare şi inovare al UE Orizont 2020 face parte din angajamentul asumat de Comisie de a consacra 1,4 miliarde de euro iniţiativei privind răspunsul mondial la coronavirus, lansată de preşedinta Ursula von der Leyen în mai 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele 23 de proiecte selectate pentru finanţare implică 347 de echipe de cercetare din 40 de ţări, inclusiv 34 de participanţi din 16 ţări din afara UE, potrivit unui comunicat de presă al CE remis marţi News.ro.

Finanţarea va permite cercetătorilor să combată pandemia şi consecinţele acesteia prin consolidarea capacităţii industriale de producţie şi implementare a unor soluţii uşor accesibile, să dezvolte tehnologii medicale şi instrumente digitale, să îmbunătăţească înţelegerea efectelor comportamentale şi socioeconomice ale pandemiei şi să înveţe din experienţa tratării unor grupuri mari de pacienţi (cohorte) din întreaga Europă. Aceste acţiuni de cercetare completează eforturile anterioare de elaborare a diagnosticelor, tratamentelor şi vaccinurilor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Finanţarea de urgenţă din cadrul programului 2020 va permite cercetătorilor să elaboreze rapid soluţii cu şi pentru pacienţi, lucrători din domeniul sănătăţii, spitale, comunităţi locale şi întreprinderi. Rezultatele obţinute le vor permite acestora să fie mai bine pregătiţi şi să supravieţuiască infecţiilor cu coronavirus. Este încurajator să asistăm la mobilizarea atât de rapidă şi de puternică a comunităţii cercetătorilor”, Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, conform sursei citate. 
 
La rândul său, comisarul pentru piaţă internă Thierry Breton a spus că proiectele vor fi o parte esenţială a răspunsului pe termen lung la epidemia de coronavirus.
 
„Răspunsul excelent la această cerere arată bogăţia de idei noi de combatere a coronavirusului, inclusiv a noilor soluţii digitale în materie de sănătate. Soluţiile şi tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem conectaţi şi să interacţionăm unii cu alţii în perioada de izolare. Ele vor constitui, de asemenea, o parte esenţială a răspunsului pe termen lung la acest virus şi vor contribui la sporirea rezilienţei noastre”, a precizat Thierry Breton.
 
Comisia negociază în prezent acorduri de grant cu beneficiarii selectaţi. Noile proiecte vor acoperi:
 
„- Reorientarea proceselor de fabricaţie în vederea producerii rapide de materiale şi de echipamente medicale vitale necesare pentru testare, tratament şi prevenire - de exemplu, utilizarea matriţelor de injecţie şi a fabricaţiei aditive (imprimare 3D), a metodelor de adaptare a producţiei şi a lanţurilor de aprovizionare şi reorientarea proceselor de fabricaţie ca reţea de servicii pentru o reacţie rapidă.
 
- Dezvoltarea de tehnologii medicale şi instrumente digitale pentru a îmbunătăţi detectarea, supravegherea şi îngrijirea pacienţilor - de exemplu, prin elaborarea de noi dispozitive pentru diagnosticarea mai rapidă, mai ieftină şi mai uşoară (inclusiv la distanţă) şi de noi tehnologii pentru protecţia lucrătorilor din domeniul asistenţei medicale.
 
- Analizarea efectelor comportamentale şi socioeconomice ale reacţiilor guvernelor şi sistemelor de sănătate publică, de exemplu asupra sănătăţii mentale, inclusiv a aspectelor legate de gen în factorii de risc şi a sarcinii socioeconomice, pentru a elabora orientări incluzive pentru factorii de decizie şi autorităţile sanitare şi a spori gradul de pregătire pentru viitoare evenimente similare.
 
- Valorificarea experienţei obţinute la nivelul unor grupuri mari de pacienţi (cohorte) prin conectarea cohortelor existente din UE şi din afara ei pentru a evalua expunerea lor la anumiţi factori de risc pentru a înţelege mai bine cauzele posibile ale bolii cu scopul de îmbunătăţi capacitatea de reacţie la virus şi la viitoarele ameninţări la adresa sănătăţii publice.
 
- Intensificarea colaborării dintre cohortele existente la nivelul UE şi la nivel internaţional prin conectarea în reţea a institutelor de cercetare care colectează date privind îngrijirea pacienţilor pentru a permite studiul caracteristicilor pacienţilor, al factorilor de risc, al siguranţei şi al eficienţei tratamentelor precum şi al strategiilor potenţiale împotriva coronavirusului”, mai arată comunicatul de presă.
 
Această a doua cerere urgentă de exprimare a interesului, lansată de Comisie la 19 mai 2020, a acordat cercetătorilor mai puţin de 4 săptămâni pentru pregătirea unor proiecte de cercetare în colaborare. Comunitatea cercetătorilor s-a mobilizat rapid. Propunerile de cercetare au făcut obiectul unei evaluări accelerate de către experţi independenţi, permiţând Comisiei să realizeze o selecţie finală de proiecte de calitate ştiinţifică excelentă şi cu un impact potenţial ridicat. Deşi finanţarea este condiţionată de o decizie finală a Comisiei şi de semnarea acordului de grant în cadrul programului Orizont 2020, echipele de cercetare pot deja să îşi înceapă activitatea.
 
Multe dintre cele 23 de proiecte selecţionate au o dimensiune internaţională depăşind graniţele UE şi ale ţărilor asociate, implicând 34 de organizaţii din 16 ţări din afara UE, inclusiv ţările asociate la programul Orizont 2020 (Bosnia-Herţegovina, Elveţia, Israel, Norvegia, Serbia şi Turcia) şi ţările terţe (Africa de Sud, Argentina Australia, Brazilia, Columbia, Congo, Coreea, Gabon, India şi Statele Unite).
 
Această nouă cerere specială de exprimare a interesului din cadrul programului Orizont 2020 vine în completarea unor acţiuni anterioare de sprijinire a 18 proiecte cu 48,2 milioane euro pentru elaborarea de metode de diagnosticare, de tratamente, de vaccinuri şi de măsuri de pregătire pentru epidemii, precum şi cu cele 117 milioane euro investite în 8 proiecte în domeniul diagnosticelor şi al tratamentelor prin Iniţiativa privind medicamentele inovatoare şi măsurile de sprijinire a ideilor inovatoare prin intermediul Consiliului european pentru inovare. Ea pune în aplicare acţiunea 3 a Planului de acţiune ERA vs Corona, un document de lucru rezultat în urma dialogurilor dintre Comisie şi instituţiile naţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.