Comisia Europeană a rambursat oficial României plăţi în valoare de 202,7 milioane de euro la începutul lunii iunie, reprezentând contravaloarea plăţilor acordate prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.
”Comisia Europeană a rambursat oficial României plăţi în valoare de 202,7 milioane de euro (202.746.466,89 euro) la începutul lunii iunie 2023. Suma reprezintă contravaloarea plăţilor acordate prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală”, informează AFIR.
Conform informării primite de la Banca Naţională a României (BNR), fondurile europene au fost transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023 şi reprezintă rambursări provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 192.569.490,8 euro şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) în valoare de 10.176.976,09 euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către noi reflectă conformitatea acestora şi, mai ales, faptul că AFIR gestionează implementarea şi plata proiectelor cu finanţare europeană în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat tării noastre fonduri europene în valoare de 7,85 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate de AFIR”, a menţionat George Chiriţă, directorul general al AFIR.
Sumele solicitate prin declaraţia de cheltuieli aferentă primului trimestru din acest an în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 şi rambursate de către Comisia Europeană sunt aferente plăţilor efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cât şi plăţilor compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.