Adunarea Generală a Acţionarilor combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti (simbol bursier CHOB), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, ar putea aproba pe 8 mai majorarea capitalului social de la 170,1 milioane lei, la maximum 340,2 milioane de lei, prin emiterea unui număr de 135 de milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,26 lei fiecare, arată convocatorul transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Omul de afaceri Ştefan Vuza este, de altfel, unul dintre cei interesaţi să participe la vânzarea activelor combinatului chimic Oltchim.

”Termenul de subscriere pentru acţionarii existenţi la data de înregistrare este de 90 de zile, iar perioada de subscriere este cea stabilită prin prospectul de ofertă întocmit, dată ulterioară publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial”, arată convocatorul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acţiunile rămase nesubscrise de acţionari în cadrul perioadei pentru exercitarea dreptului de preferinţă vor fi vândute printr-o ofertă publică primară, care va fi intermediată de societatea de brokeraj SSIF Estinvest SA Focşani, potrivit ordinii de zi a şedinţei.

Chimcomplex Bor­zeşti are o capitalizare de 112,46 de milioane de lei (25 milioane euro).

Până în prezent, două companii au anunţat oficial, până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante, din 23 ianuarie, că sunt interesate să preia activele Oltchim: Chimcomplex, societate controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi grupul germano-polonez PCC, acţionar minoritar al combinatului.

Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea activelor combinatului Oltchim, aflat în insolvenţă, a fost prelungit cu trei luni, până la 26 iunie, ca urmare a solicitărilor primite de la firmele interesate.

Investitorii care au depus oferte s-au aflat în faza de due-dilligence (audit aprofundat) la Oltchim, ei trebuind iniţial să depună oferte definitive până în 24 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.