CNAIR anunţă că nouă oferte au fost depuse pentru procedura de atribuire a contractului "Proiectare si executie lucrări pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220 - Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D"
Până la termenul limită de depunere au depus candidaturi următorii ofertanţi:
1. AKTOR S.A. (Grecia)
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ş - MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)
3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION SA – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia)
4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI SA - RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL (Italia - Romania)
5. ASOCIEREA TERNA SA - INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia)
6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. - CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia - Turcia)
9. STRABAG SRL (Romania)
Comisia de Evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.
”Prezenta procedură este de tipul "licitaţie restrânsă", iar din cei 9 Candidaţi Autoritatea Contractantă va selecta un număr de minim 5 – maxim 6 candidaţi care vor depune oferte Tehnice şi Financiare în etapa a II-a a procedurii de achizitie publică. Valoarea estimată a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fără TVA”, a transmis, luni, CNAIR.
Sursa citată a precizat că traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 km de tunel.
Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare şi 28 de luni execuţie conform factorilor de evaluare din Documentaţia de Atribuire.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 - km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.
Conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului.
Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.