Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat joi că va lua măsuri de fluidizare a traficului pe podul de la Feteşti deoarece s-ar putea înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule care vor circula în perioada 11 – 15 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“În condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră), circulaţia vehiculelor pe celelalte benzi este afectată (benzile e-tarif, unde accesul liber este permis în cazul achitării electronice a tarifului), banda de încasare în numerar va fi închisă, iar circulaţia va fi dirijată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere pe benzile e-tarif. În această situaţie, utilizatorii au obligaţia de a achita peajul (n.r- taxa de pod) până cel târziu la ora 23:59:59 a zilei următoare trecerii”, se arată în comunicatul CNAIR.

O altă măsură pe care CNAIR o va lua, împreună cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, este schimbarea sensurilor de deplasare.

Reprezentanţii CNAIR susţin că în funcţie de intensitatea traficului, sensurile de deplasare pe benzile centrale din agenţia de încasare de la Feteşti pot fi schimbate, semnalizarea sensului de deplasare urmând a fi asigurată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi prin intermediul balizelor de dirijare.

“În vederea reducerii timpului de emitere a bonurilor fiscal, în condiţiile în care se înregistrează aglomeraţie pe benzile de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotate cu bariere), pe acestea nu va mai fi înscris numărul de înmatriculare al vehiculului”, se mai arată în comunicat.

CNAIR a mai anunţat că dacă din cauza aglomeraţiei pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanţa - Bucureşti se crează ambuteiaje, CNAIR va organiza un punct suplimentar de încasare în numerar, traficul urmând a fi dirijat şi prin spatele clădirii agenţiei de încasare Feteşti.

Pentru evitarea aglomerării în punctul de încasare numerar, CNAIR recomandă şoferilor să achite peajul la punctele de lucru (benzinăriile) din toată ţara ale distribuitorilor autorizaţi (Mol Retail Comerţ, SC Mol România Petroleum Products SRL, SC Rompetrol Downstream SRL, Socar Petroleum SA, SC OMV Petrom Marketing SRL, SC Lukoil România SRL), prin SMS ( la numărul 7577) sau utilizând portalul www.erovinieta.ro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.