Consiliul de Administraţie al CNAIR a decis, joi, înfiinţarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău, care va avea în administrare infrastructura rutieră din judeţele Buzău, Brăila, Galaţi şi Vrancea.
"Joi, 30.12.2021, Consiliul de Administraţie al CNAIR SA a decis înfiinţarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău. Această direcţie regională va avea în administrare infrastructura rutieră de pe raza judeţelor Buzău, Brăila, Galaţi şi Vrancea. Decizia de a înfiinţa DRDP Buzău se circumscrie unei logici administrative ce are rolul de a eficientiza întreaga activitate de administrare, întreţinere şi construcţie a profilelor de drum (naţional, autostradă, variante ocolitoare etc.) care sunt în administrarea CNAIR", anunţă compania.
CNAIR precizează că reţeaua rutieră aflată în administrarea DRDP Bucureşti, Constanţa şi Iaşi este în lungime totală de 7.605 km, iar pe perioada de iarnă se înregistrează frecvente fenomene meteorologice (precipitaţii abundente, viscol, polei) care duc la închiderea unor sectoare de drumuri pe perioade relativ mari de timp, cu consecinţe directe asupra asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Precizăm că înfiinţarea DRDP Buzău nu presupune costuri financiare suplimentare pentru CNAIR, având în vedere faptul că resursa umană necesară desfăşurării activităţii este asigurată din personalul existent la nivelul celor 4 secţii de drumuri naţionale din componenţă şi din posturile vacante transferate de la CNAIR Central, DRDP Bucureşti, Constanţa şi Iaşi", mai arată compania.
Rolul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău va fi acela de a asigura un management performant şi echilibrarea ponderii kilometrilor de infrastructură administrată de către structurile teritoriale ale CNAIR.
Reprezentanţii Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu” spuneau, într-un comunicat, că ştiau de decizia de a înfiinţa o nouă Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri, "cu posturi de şefi bine plătite, în timp ce muncitorilor li s-a comunicat că nu există bani pentru majorările salariale pe care le merită".
"Reprezentanţii Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu” au aflat intenţia conducerii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere de a înfiinţa o nouă Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri, cu posturi de şefi bine plătite, în timp ce muncitorilor li s-a comunicat că nu există bani pentru majorările salariale pe care le merită. Dorim să subliniem că logica angajatorului depăşeşte posibilitatea noastră de înţelegere. La solicitarea sindicatului, în urma întâlnirii din 23 decembrie 2021, de a majora salariile pentru angajaţi cu 11%, conducerea CNAIR a argumentat că nu sunt bani", arată sindicatul.
Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” roagă conducerea CNAIR şi a Ministerului Transporturilor să explice oamenilor cum vor găsi bani pentru înfiinţarea DRDP Buzău, preconizând că această măsură se va decide în şedinţa Consiliului de Administraţie de joi, 30 decembrie 2021.
"Materialul care va fi prezentat în Consiliul de Administraţie nu are justificare, necesitate/ oportunitate. Prin înfiinţarea acestei regionale se vor înfiinţa mai multe posturi de conducere (directori, şefi de servicii, şefi de birouri etc.), adică personal TESA, plătit cu foarte mulţi bani", spun reprezentanţii sindicatului.
O situaţie similară a mai avut loc în anul 2019 când se dorea înfiinţarea DRDP Focşani prin ruperea DRDP Iaşi, Constanţa, Bucureşti, adaugă ei, precizând că aceste schimbări nu se justifică.
"Ne justificăm opinia având în vedere: 1. În conformitate cu literatura de specialitate, o societate comercială, care execută lucrări în regie proprie, funcţioneaza eficient dacă are 30% personal TESA, raportat la numărul total de personal. Sindicatul Drumarilor Elie Radu a semnalat de ani de zile problema reducerii numarului muncitorilor de la districte, în condiţiile în care cel mai mic district ar trebui să aibă cel puţin 8 muncitori. În acest sens există Normativul districtului de drumuri, aprobat de CTE - CNAIR, care prevede gradarea districtelor în functie de gradul de complexitate (relief, trafic, clasa tehnică a drumului, numărul kilometrilor în administrare etc.) şi în functie de acesta se pot clasifica districtele şi apoi se poate aloca numărul corect de muncitori. Este inadmisibil să existe 3-4 muncitori la un district, aşa cum se întâmplă acum. De ani de zile, a fost semnalată de catre sindicat, politica defectuoasa de personal a CNAIR, deoarece numărul personalului TESA a depăşit nepermis de mult numărul muncitorilor. 2. În angajamentele în care Guvernul României, împreună cu şeful statului, le-au luat în faţa Comisiei Europene, prin Planul National de Redresare si Rezilienţă, nu se specifica înfiinţarea de noi DRDP-uri ci de eficientizarea activităţii acestei companiei. Rugam politicienii ce ne conduc să nu mai considere această Companie (companie de interes strategic) o sursă de muls", mai spun ei.
Ca urmare a celor menţionate, sindicatul solicită decidenţilor să întreprindă măsurile necesare în vederea deblocării activităţii companiei şi pentru eficientizarea folosirii forţei de muncă pentru îndeplinirea obiectului de activitate al companiei – întreţinerea şi administrarea drumurilor naţionale şi autostrăzilor din Romania.
"În altă ordine de idei, subliniem că majoritatea angajaţilor sunt nemulţumiţi că nu au primit măririle salariale solicitate, mai ales în contextul creşterii preţurilor la energia electrica, gaze şi combustibil", adaugă ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.