Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Vadu, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaţionalizat de compania Black Sea Oil & Gas, că este un moment istoric pentru industria energetică din România, fiind vorba despre primul proiect de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre în ultimii 30 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

“Participăm la un eveniment istoric. Este un moment istoric pentru industria energetică din România. Începerea producţiei de gaze în cadrul Proiectului de dezvoltare Gaze Naturale Midia este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, aşa cum s-a specificat în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse în piaţa autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securităţii energetice, într-un moment de cotitură şi în contextul în care Europa şi pieţele mondiale iau măsuri rapide pentru a-şi aproviziona cetăţenii şi economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României. Reprezintă un salt remarcabil şi dovedeşte capacitatea României de a găsi noi resurse şi soluţii într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este ameninţată de războiul din Ucraina”, a declarat premierul cu acest prilej. 
El a menţionat că susţinerea investiţiilor în energie va poziţiona România ca un furnizor de sercuritate energetică în regiune. 
“Felicit compania Black Sea Oil and Gas pentru acest proiect de succes, un adevărat deschizător de drumuri pentru viitoarele investiţii în platoul continental al Mării Negre, care aparţine României. Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde, prin utilizarea infrastructurii deja existente se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 şi viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic. Susţinerea investiţiilor în energie, abordarea pro-business şi stabilitatea vor poziţiona România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetăţenilor şi economiei şi chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune”, a explicat Nicolae Ciucă. 
El a adăugat că noua lege offshore vine să deblocheze investiţii vitale. 
“Practic, acţionăm coordonat pe mai multe planuri. Noua lege offshore vine să deblocheze investiţii vitale ce valorifică, de exemplu, gazele naturale din Marea Neagră şi zăcământul valoros de la Caragele, judeţul Buzău, practic cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30 de ani în România. Stabilitatea legislativă este completată de susţinerea adecvată de către Guvern a proiectelor strategice de infrastructură de gaze naturale. Proiectele majore de investiţii derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu fondul de investiţii al Iniţiativei celor trei mări, precum şi colaborarea cu celelalte instituţii sunt contribuţii esenţiale la securitatea energetică şi la tranziţia către neutralitatea emisiilor de carbon”, a mai transmis premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a mai anunţat şi dezvoltarea programului nuclear civil românesc. 
“La nivel guvernamental susţinem proiectele Nuclear-Electrica. Vestea bună primită recent de România de la preşedintele SUA, Joe Biden, privind finanţarea etapei preliminare a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România este o etapă esenţială pentru dezvoltarea programului nuclear civil românesc. Operarea acestui nou tip de tehnologie şi punerea în funcţiune a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă sunt elemente cheie pentru a asigura pe termen lung ţării noastre energie curată, ieftină şi stabilă. Producerea energiei verzi reprezintă viitorul şi mă bucur foarte mult că există această viziune pentru dezvoltarea de noi proiecte în ţara noastră”, a explicat Ciucă. 
El a mai afirmat că România şi-a asumat îndeplinirea ţintelor de decarbonizare. 
“România şi-a asumat tranziţia către energia regenerabilă şi îndeplinirea ţintelor de decarbonizare. Este un efort de transformare ce presupune crearea unui sistem energetic robust, modern, bazat pe extinderea şi implementarea rapidă a tuturor tehnologiilor disponibile şi inovatoare pentru viitor. Guvernul României a iniţiat strategii economice calibrate pe noile nevoi actuale ale pieţei. Am alocat fonduri pentru stimularea investiţiilor în energie regenerabilă, utilizând toate pârghiile şi mecanismele financiare disponibile, precum Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fondul pentru modernizare. Lucrurile se desfăşoară dinamic. Săptămâna trecută a fost încheiată, mai precis pe 22 iunie, depunerea proiectelor pentru fondurile destinate investiţiilor pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile eoliană şi solară”,a mai transmis primul ministru. 
El s-a referit şi la modernizarea reţelelor energetice prin Fondul pentru modernizare. 
“O altă schemă de finanţare care va spori siguranţa energetică a ţării şi va facilita dezvoltarea sectorului de energie regenerabilă şi modernizarea reţelelor energetice este Fondul pentru modernizare. Valoarea totală a investiţiilor finanţate prin acest mecanism se ridică la peste 17 miliarde de euro, din care 13 miliarde cofinanţare din partea statului român. Primele proiecte finanţate prin acest mecanism au primit deja fonduri, cele ale Complexului Energetic Oltenia şi ale Transelectrica”, a mai declarat Nicolae Ciucă. 
El a reamintit că Guvernul este angajat să transforme România dintr-o ţară dependentă de gazul rusesc într-un stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune. 
“Prin strategiile naţionale şi mecanismele financiare promovate, Guvernul este puternic angajat în atingerea obiectivului ambiţios de a transforma România din ţară dependentă de gazul rusesc, în stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune. Cetăţenii şi mediul economic aşteaptă de la noi energie electrică şi gaze naturale la costuri corecte, să aibă stabilitate şi să nu-şi facă griji pentru iarna viitoare sau pentru următorii ani. Cât mai mulţi români să aibă acces la energie. Sunt aşteptări fireşti, iar soluţiile noastre şi proiectul la a cărui lansare participăm, au drept scop atingerea acestor obiective şi, de asemenea, obţinerea rezultatelor pe care le-am asumat”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.