Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut joi o întrevedere cu reprezentanţii confederaţiei patronale Concordia, care reuneşte echivalentul a 26% din Produsul Intern Brut al României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În cadrul întâlnirii a fost prezentată o evaluare privind efectele războiului din Ucraina asupra economiei din România şi s-au purtat discuţii pentru identificarea unor noi soluţii pentru susţinerea mediului de afaceri din ţara noastră.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Vrem să sprijinim tot ansamblul economic pentru că este foarte important pentru buget şi mai ales pentru păstrarea locurilor de muncă. Avem sume mari alocate pentru investiţii şi există şi programe europene de finanţare deschise pentru a sprijini domeniul economic. Abordăm integrat resursele de zeci de miliarde de euro pe care le avem la dispoziţie. Sprijinul acordat mediului de afaceri este pentru cetăţenii români şi aceasta este prioritatea noastră”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
 
Au fost abordate subiecte precum exploatarea resurselor din Marea Neagră, preţul de referinţă la gazele naturale şi energie şi măsurile adoptate de guvern în acest sector, preţurile de referinţă pentru piaţa asigurărilor, precum şi teme ce au ţinut de legislaţia muncii, transporturi si turism.
 
În privinţa energiei şi gazelor naturale, premierul a evidenţiat oportunităţile oferite de Fondul de Modernizare, gestionat prin Ministerul Energiei, care oferă potenţial de dezvoltare în domeniul energiei regenerabile pentru sectorul privat. În cadrul dialogului, au fost prezentate şi demersurile Guvernului României pentru finalizarea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care poate contribui la suplimentarea accesului la gaze.  Totodată, premierul a anunţat ca legea off-shore va intra în dezbatere saptămâna viitoare.
 
Reprezentanţii confederaţiei patronale Concordia au apreciat măsurile luate de guvern prin Ordonanţa de urgenţă numărul 27 din 2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
 
Guvernul şi-a anunţat intenţia de a institui un pachet legislativ pentru creşterea capacităţii de prelucrare şi procesare în România, în toate sectoarele economice. Reprezentanţii lanţurilor de mari magazine au arătat că stocurile din ţară sunt suficiente pentru a asigura lanţul de aprovizionare până la cumpărătorul final, evidenţiind nevoia de a păstra nivelul puterii de cumpărare, mai indică sursa citată.
 
Participanţii la întrevedere au convenit că este nevoie de predictibilitate fiscală şi bugetară şi o strategie coerentă în acest sens, premierul arătând că anul acesta nu au fost modificate taxele iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, generată prin dialog cu mediul de afaceri. 
 
„Nu creştem taxele, avem o stare economică de echilibru şi un curs stabil euro-leu”, a dat asigurări Prim-ministrul Nicolae Ciucă.
 
Premierul a transmis reprezentanţilor industriei IT, care are o contribuţie importantă, de 6% din PIB-ul României, că vor fi avute în vedere propunerile industriei privind Cloud-ul guvernamental. Guvernul va sprijini domeniul IT pentru consolidarea profilului şi ridicarea nivelului de competitivitate, prin încurajarea dezvoltării nivelului de valoare adăugată.
 
De asemenea, s-a stabilit ca discuţiile să fie continuate la nivel tehnic, între reprezentanţii ministerelor de profil şi cei ai industriilor corespondente, pentru găsirea şi a altor soluţii pentru protejarea mediului de afaceri.
 
La discuţiile cu membrii conducerii confederaţiei patronale Concordia, din partea guvernului au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Transporturilor, Ministerului Economiei, Ministerului Cercetării , Inovării şi Digitalizării, Ministerului Muncii, Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerului Energiei şi Inspectoratului General pentru Imigrări.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.