Firma de asigurare City Insurance a anunţat marţi că a plătit daune de 304,5 milioane lei (67,7 milioane euro) în primele şase luni ale acestui an, cu 97,4% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care compania a reuşit să iasă recent din procedura de redresare financiară impusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în aprilie 2016.
ASF a anunţat, la finalul lunii iulie, închiderea procedurii de redresare financiară a firmei de asigurare City Insurance după ce a constatat restabilirea situaţiei financiare a companiei.
Evoluţia puternică din prima jumătate a acestui an a fost decisivă în îmbunătăţirea situaţiei financiare a companiei, potrivit comunicatului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Până la data curentă, societatea a acoperit daune de 304,5 milioane lei, echivalentul a 67,67 milioane euro. Asta înseamnă o creştere de 97,36 %, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.
În întreaga perioadă de redresare, aprilie 2016 – iulie 2017, City Insurance a anunţat că şi-a respectat obligaţiile contractuale faţă de clienţii săi, iar valoarea totală a sumelor achitate cu titlu de despăgubire a însumat 645,95 milioane lei (143,54 milioane euro).
City Insurance a devansat liderul pieţei asigurărilor generale din 2016, Allianz-Ţiriac, potrivit datelor ASF aferente primului trimestru al acestui an. Astfel, City Insurance avea o cotă de 14,01% din piaţa asigurărilor generale şi de viaţă la 31 martie, comparativ cu 13,19% în cazul Allianz-Ţiriac Asigurări, subsidiara locală a gigantului german Allianz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...