Premierul Florin Cîţu a afirmat că a vrut să fie prezent joi la semnarea Memorandumului de înţelegere privind consolidarea cooperării în domeniul Energiei Nucleare pentru că susţine dezvoltarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă şi a celor din sectorul energiei nucleare civile din România.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, va fi întărită colaborarea între companiile relevante pentru îndeplinirea cererii în creştere de forţă de muncă foarte calificată, mobilă şi adaptabilă, în rând cu nevoile actuale şi viitoare din domeniul energiei şi reducerea schimbărilor climatice. Acestea pot include instituţii academice, producători, operatori şi alte organizaţii din industrie.
„Mă bucur că în proiectul nostru de modernizare şi construcţie de noi reactoare nucleare, pe lângă partenerii din SUA şi Franţa, ni se alătură şi partenerii canadieni, cu care avem o colaborare foarte bună şi îndelungată în spate, în acest domeniu. Prin semnarea acestui memorandum ne exprimăm interesul comun în consolidarea şi dezvoltarea în continuare a cooperării în proiectele de energie nucleară. Şi nu doar atât: vom încerca să colaborăm pentru a implementa noi tehnologii, care sunt viitorul energiei verzi. Vreau să le mulţumesc partenerilor canadieni, E.S. ambasadorul Canadei în România Annick Goulet şi ministrului canadian al Resurselor Minerale, Seamus O’Regan Jr. pentru suport şi buna colaborare. Totodată, prezenţa prim-ministrului Florin Cîţu la acest eveniment demonstrează cât de important este acest proiect pentru ambele state”, a afirmat Virgil Popescu, conform sursei amintite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.