Florin Cîţu a declarat că nu ştie dacă există o decizie sau nu să se renunţe la ideea reducerii accizei la carburanţi. Liderul PNL a adăugat că propunerea sa rămâne cea iniţială şi anume ca măsurile să nu fie anunţate în prealabil, ci să fie discutate în coaliţie, iar când este luată o decizie, ulterior ea să fie anunţată. Acesta a mai spus că, la şedinţa de marţi a coaliţiei a atras atenţia asupra faptului că măsura această luată pe trei luni ar costa 3 miliarde şi că nu poate fi negociată reducerea acestui tip de acciză cu Comisia Europeană, la fel ca reducerea TVA. „În momentul când ai redus acciza sub nivelul minim, automat intri în procedură de infringement şi, bineînţeles, diferenţa trebuie plătită de la Comisia Europeană de la buget”, a explicat Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cred că este datoria ministrului de Finanţe să vină să spună. El a propus-o. Eu am atras atenţia asupra unor lucruri şi în şedinţa de ieri. Am fost sceptic în privinţa unei măsurii luate pentru 3 luni de zile care costă 3 miliarde ar ajuta foarte mult. Vă daţi seama, dacă o luăm pentru tot anul, costă 9 miliarde. Deci este impact mare. În acelaşi timp am spus foarte clar că trebuie discutat cu Comisia Europeană pentru că dacă eşti atent şi citeşti, vei vedea că nu este ca la TVA. Nu există niciun fel de portiţă de negociere. Este o acciză la care, dacă reducerea este sub acciza minimă, infrigementul este declanşat automat şi bineînţeles diferenţa trebuie plătită de la buget. Deci pe lângă cele 3 miliarde pentru trei luni de zile, trebuie să dai şi de la buget restul. Acestea au fost avertismentele mele. Ministrul a spus că se va ocupa şi că nu e nicio problemă, va merge mai departe. De aceea am venit şi cu cealaltă precizare – dacă nu are impactul pe care ni-l anunţă şi pe care îl promite ar trebui să vină sau măcar cineva să răspundă.”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat miercuri dacă mai poate fi luată măsura reducerii accizei la carburanţi.

Chestionat dacă riscăm procedură de infringement din partea Comisiei Europene, liderul liberalilor a răspuns: „Pentru că nu poate să fie negociat acest aspect. Nu este ca la TVA. La TVA te poţi duce să discuţi cu Comisia Europeană şi să spui – vreau să negociez. La acest tip de acciză nu există nicio portiţă de negociere. În momentul când ai redus acciza sub nivelul minim, automat intri în procedură de infringement şi, bineînţeles, diferenţa trebuie plătită de la Comisia Europeană de la buget”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a adăugat că propunerea sa rămâne aceeaşi şi anume doar când sunt luate deciziile în coaliţie, ele să fie anunţate.

„Propunerea mea rămâne cea iniţială. Discutăm în coaliţie. Nu mai anunţăm măsuri înainte şi apoi, când avem o decizie, ieşim cu ea. Uitaţi ce se întâmplă acum. Nu ştiu dacă decizia este să se renunţe sau nu. Eu am fost de acord cu această măsură de reducere a accizelor, dar cu aceste clarificări. Unu - Comisia trebuie să ştie foarte bine. Doi – Dacă nu se reduce preţul, ce se întâmplă pentru că asta înseamnă că dăm de la bugetul de stat 3 miliarde pentru companii. Măsurile pe care le propuneam eu dădeau direct bani în buzunarele românilor. Aici sperăm cumva să le dăm întortocheat, să îi ajutăm. Deci e diferenţă la cer la pământ”, a mai afirmat Cîţu.

Întrebat dacă va cere demisia ministrului Finanţelor Adrian Câciu, liderul PNL a replicat: „Aici am spus că trebuie să vină să spună românilor de ce i-a minţit, dacă i-a minţit şi după aceea discutăm”.

Adrian Câciu a anunţat că liderii coaliţiei au validat în şedinţa de marţi propunerea sa ca de scădere temporară cu 50% a accizei la combustibil, care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu.

„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris Adrian Câciu, marţi pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.