Industria spaţială ar trebui să atingă venituri anuale de 1.000 de miliarde de dolari până în 2040, costurile de lansare urmând să scadă cu 95%, au spus analiştii Citigroup într-un raport amplu publicat luna aceasta, transmite CNBC.
O scădere suplimentară a costului de acces la spaţiu ar crea mai multe oportunităţi de expansiune şi inovare tehnologică, deblocând mai multe servicii de pe orbită, cum ar fi banda largă prin satelit şi producţie, a adăugat banca.
Estimările Citi pentru industrie se potrivesc cu previziunile publicate în ultimii ani de Morgan Stanley, Bank of America şi alţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Valoarea economiei spaţiale globale a atins 424 de miliarde de dolari în 2020, ca urmare a unei creşteri de 70% din 2010, potrivit cercetărilor realizate de Space Foundation.
”Veniturile din producţie, servicii de lansare şi echipamente la sol vor reprezenta cea mai mare parte a creşterii veniturilor din sectorul sateliţilor. Cu toate acestea, este aşteptat ca cea mai rapidă rată de creştere să vină din noile aplicaţii şi industrii spaţiale, veniturile estimate urmând să crească de la zero la 101 de miliarde de dolari în această perioadă”, a spus Citi.
Investiţiile private în companiile spaţiale, în special din partea capitalului de risc, au doborât în mod constant recordurile anuale în ultimul deceniu. Anul trecut, companiile de infrastructură spaţială au primit investiţii private de 14,5 miliarde de dolari, potrivit raportului trimestrial al Space Capital, care urmăreşte aproximativ 1.700 de companii.
O serie de companii spaţiale au devenit publice anul trecut prin tranzacţii SPAC, dar majoritatea acţiunilor au dificultăţi, în pofida creşterii industriei.
Mediul de piaţă în schimbare, cu creşterea ratelor dobânzilor care loveşte puternic tehnologia şi acţiunile companiilor cu dezvoltare rapidă, a dus la evoluţia negativă a acţiunilor din industria spaţială.
Acţiunile a aproximativ o duzină de companii spaţiale au scăzut cu 50% sau mai mult de la debutul lor.
În pofida previziunilor optimiste ale Citi, banca a subliniat că multe rămân speculative în industrie, ”cum ar fi energia solară spaţială, minerit lunar/asteroizi, logistica spaţială/marfă, turismul spaţial, călătoriile interurbane cu rachete şi cercetarea şi dezvoltarea şi construcţia în microgravitaţie”.
”O analogie similară ar fi încercarea de a prognoza valoarea actuală a internetului în urmă cu aproape 20 de ani, când termenul smartphone era relativ necunoscut şi înainte ca internetul în bandă largă să înlocuiască conexiunile dial-up”, au spus analiştii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.