Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a lansat două licitaţii pentru achiziţia de materiale de cale - 20.000 de traverse normale şi speciale din lemn impregnate, 4.000 mc de traverse speciale din lemn impregnate şi 160.000 de seturi de cleme elastice -, în valoare totală de 39.117.316,69 lei. Materialele sunt necesare pentru lucrările de reparaţii la suprastructura căii ferate - pe liniile directe, din staţii, liniile de pe poduri şi terasamentele adiacente, inclusiv la liniile de cale largă sau încălecată.
”Achiziţia de traverse de lemn pentru calea ferată este necesară pentru asigurarea bazei materiale în cadrul lucrărilor de întreţinere/reparaţie a căii, lucrări efectuate în scopul menţinerii acesteia în toleranţele instructionale, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare cu vitezele proiectate, concomitent cu creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei şi de sporire a regularităţii traficului feroviar, prin eliminarea unor situaţii care pot conduce la întreruperea/restrictionarea circulaţiei”, a transmis, joi, CFR SA, într-un comunicat de presă.
Suersa citată a precizat că procedura de licitaţie pentru achiziţia de traverse din lemn impregnate, în valoarea totală estimată a de 22.310.890 de lei, este împărţită în 5 loturi astfel:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
→ Lotul 1 - 10.000 bucăţi de traverse normale din lemn, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparaţii linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere
→ Lotul 2 - 3000 mc de traverse speciale din lemn impregnate pentru aparate de cale
→ Lotul 3 - 1000 mc de traverse speciale din lemn impregnate pentru poduri folosite în cadrul lucrărilor de reparaţii la liniile de pe poduri şi terasamentele adiacente podurilor
→ Lotul 4 - 5000 bucăţi de traverse speciale din lemn, impregnate, pentru cale largă 2,80 m, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparaţii linii cu ecartament larg, linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere
→ Lotul 5 - 5000 bucăţi de traverse speciale din lemn, impregnate, pentru cale încălecată 3,10 m, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparaţii linii cu ecartament normal şi larg, linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere
Potrivit companiei, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare şi deschiderea ofertelor este de 17 ianuarie 2023, ora 15:00. Anunţul de participare cu nr. CN1049570/19.11.2022 este disponibil în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.
De asemenea, procedura de licitaţie pentru achiziţia a 160.000 de seturi de cleme elastice (SKL 24) - elemente de prindere a şinei de traversă - are o valoare estimată de 16.806.722,69 lei, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare şi deschiderea ofertelor fiind 10 ianuarie 2023, ora 15:00. Anunţul de participare cu nr. CN1049564/19.11.2022 este disponibil în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.
”Clemele elastice (SFL 24) sunt elementele care asigură prinderea şinei de traversă, fiind confecţionate din oţeluri speciale cu o rezistenţă mecanică sporită. Acestea sunt folosite în cadrul lucrărilor de reparaţii linii CF, în special pe sectoare de linii cu trafic intens, principalul beneficiu al elementelor de prindere fiind menţinerea gradului de siguranţă în traficul feroviar, contribuind totodată şi la reducerea cheltuielilor de exploatare”, a mai transmis compania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.