Compania care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a atribuit asocierii Baicons Impex - Acciona Ingenieria contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al modernizării liniei Bucureşti Nord - Giurgiu Nord - Frontieră, ce include şi refacerea podului de la Grădiştea, prăbuşit de a anunţat marţi compania.
Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei legale de contestaţii.
Studiul de fezabilitate va propune o planificare a activităţilor proiectului tehnic printr-o soluţie de execuţie a lucrărilor pe două loturi: lucrări la podul peste râul Argeş, între staţiile Vidra şi Grădiştea, şi lucrări la infrastructura de cale ferată între staţiile Bucureşti Nord şi Giurgiu Nord, până la Frontieră.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
"Pentru Podul Grădiştea, sperăm ca studiul de fezabilitate să fie realizat în maximum 9 luni. După acest termen vom demara licitaţia pentru proiectare şi execuţie, iar în 2 ani construcţia să fie finalizată. Poate acest termen nu este foarte optimist, dar este unul realist. Deşi am fost nevoiţi de foarte multe ori să schimbăm scenariile de pregătire, în acest moment putem spune că am găsit soluţia optimă pentru realizarea acestui proiect, important nu doar pentru localnici, dar şi pentru publicul călător", a declarat directorul general al CFR SA, Marius Chiper.
Studiul de fezabilitate este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea totală estimată a contractului este de 19,2 milioane de lei (fără TVA), termenul de întocmire a studiului de fezabilitate fiind de 18 luni.
Podul de la Grădiştea s-a prăbuşit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia, a căror valoare este estimată la peste 70 milioane euro, au fost amânate mai mulţi ani din cauza lipsei fondurilor.
Lipsa acestuia lungeşte semnificativ distanţa pe cale ferată dintre Bucureşti şi Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...