Directorul general al companiei britanice Revolut, Nikolay Storonsky, va vinde o parte din participaţia sa de miliarde de dolari printr-o vânzare de acţiuni de 500 de milioane de dolari, a informat duminică Sky News, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Financial Times a relatat luna trecută că aplicaţia de finanţare digitală lucrează cu bancherii la vânzarea de acţiuni, inclusiv de acţiuni deţinute de angajaţi, care ar putea să o evalueze la peste 40 de miliarde de dolari.

Mărimea participaţiei lui Storonsky în companie este neclară, iar amploarea oricărei vânzări ar depinde de evaluarea pe care Revolut o poate atrage de la noi investitori, precum şi de deciziile finale de alocare ale companiei.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Revolut a refuzat să comenteze atunci când a fost contactată de Reuters.

Compania şi-a semnalat scopul de a se lista public, dar directorul său financiar interimar, Victor Stinga, a refuzat la începutul acestei luni să comenteze orice termen pentru o IPO.

Revolut a realizat un profit record înainte de impozitare, de 438 de milioane de lire sterline (553,8 milioane de dolari), în 2023, pe baza creşterii puternice a numărului utilizatorilor şi a veniturilor din dobânzi în creştere, în timp ce urmăreşte să-şi consolideze locul ca cea mai valoroasă companie startup din Europa.

Industria fintech din Marea Britanie s-a confruntat cu o criză de finanţare în ultimii ani, deoarece investitorii au devenit mai sceptici cu privire la evaluările mari din perioada pandemiei şi au făcut presiuni asupra companiilor pentru a deveni profitabile.

Revolut a solicitat o licenţă bancară în Marea Britanie, dar de trei ani aşteaptă aprobarea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.