Producătorul de cărămizi Cemacon (CEON) a înregistrat în primul semestru afaceri de 39,4 milioane de lei, nivel similar cu cel din aceeaşi perioadă din 2016, şi un profit net de 5,2 milioane lei, de peste şase ori mai mari faţă de cel obţinut în primul semestru din 2016, reiese din raportul transmis de companie către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Utilizăm integral capacitatea de producţie a celor două fabrici, motiv pentru care, pentru 2017 am mizat pe creşterea calitativă şi valorică a pieţei, cu un ritm mai accelerat decât evoluţia în volum. Din păcate, această premisă nu s-a confirmat la nivelul pieţei, suntem încă într-o zonă de preţ scăzut raportat la evoluţia consumului, însă noi ne menţinem în ţinta propusă", a declarat directorul general al Cemacon, Liviu Stoleru.   

Veniturile din vânzarea de marfă au crescut cu 22%, aceasta fiind parte a strategiei de creştere a companiei.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Cemacon a realizat anul trecut afaceri de 86,8 milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de anul anterior, şi a obţinut un profit net de 5,06 milioane de lei, de 7,5 ori mai mare decât cel obţinut în 2015.

Pentru 2017, compania îşi propune consolidarea business-ului şi a poziţiei de jucător de top pe piaţa materialelor de construcţii prin creşterea cu 5% a cifrei de afaceri, menţinerea poziţiei de lider al pieţei de cărămidă din Transilvania, realizarea de investiţii pentru susţinerea creşterii şi continuarea valorificării activelor aparţinȃnd Cemacon Real Estate.

Cemacon este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi are o valoare de piaţă de 66,3 milioane lei (14,5 milioane euro), la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere, de 0,5820 lei/acţiune.

Compania este deţinută în principal de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine.

Cemacon operează două facilităţi de producţie în judeţul Sălaj, ambele funcţionând la capacitatea totală. Acesta este al doilea producător de blocuri ceramice din România şi unul dintre liderii pieţei din Transilvania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.