REV Ocean, cel mai mare şi mai avansat iaht de cercetare şi expediţie din lume, a părăsit şantierul naval VARD din Tulcea. După ce a fost lansată la apă pe 24 august, nava a plecat spre Norvegia, unde vor fi finalizate lucrările ce au ca termen de predare anul 2020. Zona de cercetare şi expediţie cuprinde laboratoare moderne, un auditorium, precum şi săli de clasă. echipamentul de la bord include un hangar pentru un vehicul subacvatic comandat de la distanţă capabil să atingă o adâncime de 6000 m. REV Ocean va fi un iaht cu impact redus asupra mediului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Cu o lungime de aproape 183 de metri, având posibilitatea de a găzdui la bord 55 de oameni de ştiinţă şi 35 de membri ai echipajului, nava REV Ocean a fost comandată şantierului naval VARD, controlată de grupul italian Fincantieri, care deţine cele două şantiere navale din Tulcea şi Brăila, de către omul de afaceri Kjell Inge Rokke, a cărui primă mare navă de pescuit a fost construită tot de către VARD acum 30 de ani. Proiectul REV Ocean a fost dezvoltat de Vard Design în colaborare cu Espen Øino, designerul celor două mega-iahturi „Serene” şi „Ocean Victory”, construite de Fincantieri Yachts (departamentul Fincantieri dedicat proiectării şi construirii de mega-iaht-uri).

”După 18 luni de lucrări de construire, nava şi-a început luni călătoria spre Norvegia, fiind remorcată de-a lungul Dunării, a Mării Negre, traversând strâmtoarea Bosfor din Istanbul, Marea Mediterană, strâmtoarea Gibraltar, pentru a ajunge, după o călătorie de aproximativ 35 de zile la şantierul naval VARD din Brattvag. După livrarea în Norvegia, nava se va întoarce în România pentru câteva lucrări de finisare, precum uscarea, definitivarea punţii şi finalizarea zonei destinate cabinelor”, conform unui comunicat al companiei.

Iahtul va fi echipat pentru a îndeplini misiuni care acoperă întreg sistemul marin. Va fi utilizat de oamenii de ştiinţă şi experţi pentru activităţi de cercetare care vizează abordarea unor problematici precum impactul emisiilor de dioxid de carbon asupra oceanului, poluarea cu mase plastice precum şi pescuitul sustenabil. Echipată la bord cu cele mai recente tehnologii disponibile, va fi una dintre cele mai avansate nave de cercetare şi expediţie din lume, cu echipamente şi dotări la bord deosebit de avansate pentru a monitoriza şi a studia în toate oceanele din lume: zone marine, curenţi, fundul mării, peşti, animale şi plante.

Zona de cercetare şi expediţie cuprinde laboratoare moderne, un auditorium precum şi săli de clasă. În plus, echipamentul de la bord include, de asemenea, un hangar pentru un vehicul subacvatic comandat de la distanţă (Remote Operated Vehicle ROV), capabil să atingă o adâncime de 6000 m, un vehicul subacvatic autonom (Autonomous Underwater Vehicle AUV) cu acces direct la sistemul „moonpool” al navei precum şi un pod de marfă multifuncţional.

REV  Ocean va fi, de asemenea, un iaht cu impact redus asupra mediului. Pentru a asigura expediţii mai silenţioase, mai confortabile, dar mai ales, care respectă mediul în toate condiţiile meteorologice, nava a fost proiectată cu o carenă foarte subţire, elice mari precum şi două perechi de aripioare de stabilizare.

De asemenea, este prevăzută cu un sistem de cârmă pentru recuperarea energiei, motoare cu viteză medie, un mecanism de propulsie diesel-electric şi un sistem de curăţare a canalelor de scurgere.

Pe REV Ocean va fi amplasat şi SeaQ Green Pilot (dezvoltat de Vard Electro în Norvegia), un sistem de management al performanţelor operaţionale şi maritime bazat pe date capabile să ofere informaţii despre performanţa navei şi consumul de combustibil.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.