CEC Bank a anunţat luni că a încheiat un nou acord de finanţare, în valoare de 50 milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin schemele de finanţare dedicate pentru economiile afectate de COVID-19.
"CEC Bank a încheiat un nou acord de finanţare, în valoare de 50 milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin schemele de finanţare dedicate pentru economiile afectate de COVID-19. Sumele pot fi puse deja la dispoziţia clienţilor băncii", a anunţat banca.
Acesta este un nou tip de finanţare dezvoltat de BEI în contextul pandemiei COVID-19, pentru a sprijini revenirea sectorului IMM, iar CEC Bank este prima bancă din România care a accesat finanţările dezvoltate de BEI ca răspuns la COVID-19.
”Prin acest nou acord de finanţare, continuăm buna colaborare pe care o avem cu BEI încă din anul 2013 şi ne diversificăm resursele disponibile pentru finanţarea economiei, în special pentru IMM-uri şi companii cu capitalizare medie. Finanţarea pusă la dispoziţie de BEI contribuie la îmbunătăţirea accesului companiilor la credite şi ne permite să susţinem proiecte de investiţii care contribuie la modernizarea şi diversificarea activităţii economice şi la menţinerea şi/sau crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte, director general CEC Bank.
Colaborarea dintre CEC Bank şi BEI a început în 2013, iar acesta este cel de-al treilea acord de finanţare semnat de cele două parţi. Precedentele acorduri au fost semnate în 2013, respectiv 2014 şi au avut o valoare cumulată de 145 milioane euro.
Prin sursele atrase de la BEI până în prezent, CEC Bank a oferit finanţări în valoare de circa 1 miliard de lei, pentru peste 1.500 de companii, iar prin noul acord de finanţare CEC Bank poate oferi credite pe termen mediu (până la cinci ani), cu un nivel al dobânzii redus cu minimum 0,25% faţă de dobânda standard.
Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 36 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2020.
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.