Câştigul salarial mediu net a crescut în iunie, nominal, cu 14,3%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 2.721 lei, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,4%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, potrivit datelor transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În mai, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 2.704 lei, dar creşterea reală a fost de 8,5%. 

În iunie, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum - n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 108,4%.

În iunie, câştigul salarial mediu nominal net a crescut faţă de luna precedentă cu 17 lei (+0,6%).

Indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna iunie faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2018.

În iunie, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.473 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.557 lei.

În iunie, faţă de luna mai, în majoritatea activităţilor, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice, potrivit INS.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 19,9% în activităţi de editare, cu 18,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 12,8% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

Totodată, cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 15,2% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 4,5% şi 9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), colectarea şi epurarea apelor uzate.

”În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (-0,1%), sănătate şi asistenţă socială (-0,1%), respectiv învăţământ (-1,7%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare)”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.