O persoană bogată a oferit suma record de 19 milioane de dolari pentru a lua prânzul cu Warren Buffett, în a 21-a şi ultima oară când omul de afaceri miliardar a scos la licitaţie un prânz privat în beneficiul unei organizaţii caritabile din San Francisco, transmite Reuters.
Oferta câştigătoare la licitaţia eBay, care s-a încheiat vineri, a depăşit cu mult recordul anterior de 4,57 milioane de dolari plătit în 2019 de antreprenorul în criptomonede Justin Sun.
Încasările vor fi în beneficiul Glide, o organizaţie nonprofit din districtul Tenderloin din San Francisco, care îi ajută pe cei săraci, fără adăpost sau pe cei care se luptă cu abuzul de substanţe.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Glide oferă mese, adăpost, teste HIV şi hepatită C, pregătire profesională şi programe pentru copii.
Câştigătorul din acest an a ales să rămână anonim.
O purtătoare de cuvânt a eBay a spus că prânzul a fost cel mai scump articol vândut vreodată pe site-ul companiei în scopuri caritabile.
Buffett, în vârstă de 91 de ani, preşedintele şi directorul general al Berkshire Hathaway, a strâns aproximativ 53,2 milioane de dolari pentru Glide în cele 21 de licitaţii, care au început în 2000.
”Nu a fost decât bine. Am întâlnit o mulţime de oameni interesanţi din toată lumea. Singura caracteristică universală este că ei simt că banii vor fi folosiţi foarte bine", a spus Buffett într-un comunicat.
În 2020 şi 2021 nu au fost organizate licitaţii din cauza pandemiei de Covid-19.
Buffett a început să sprijine Glide după ce prima sa soţie, Susan, l-a prezentat organizaţiei de caritate, unde ea făcuse voluntariat.
Susan Buffett a murit în 2004.
Buffett s-a angajat să-şi doneze aproape toată averea. Vineri, Buffett avea o avere de 93,4 miliarde de dolari, ocupând locul al şaptelea la nivel mondial, potrivit revistei Forbes.
Câştigătorul licitaţiei de anul acesta şi până la şapte invitaţi se vor alătura lui Buffett la restaurantul de fripturi Smith & Wollensky din Manhattan.
Buffett va vorbi despre aproape orice, dar nu despre unde ar putea investi în continuare.
Berkshire deţine zeci de companii, inclusiv BNSF, compania de asigurări auto Geico, companii în domeniul energiei, producţie şi afacerilor cu amănuntul şi acţiuni precum Apple şi Bank of America.
Buffett deţine în continuare aproape 16% din conglomeratul din Omaha, Nebraska, în ciuda faptului că a donat mai mult de jumătate din acţiunile sale din 2006, inclusiv 4 miliarde de dolari pe 14 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.