Purtătorul de cuvînt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat, miercuri, că România nu se află printre ţările fruntaşe la capitolul inflaţie, precizând că Executivul a venit deja cu o serie întreagă de măsuri care să sprijine populaţia fără a afecta inflaţia.
Dan Cărbunaru a afirmat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă afectează statele din Uniunea Europeană.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Inflaţia este o preocupare în această perioadă în întreaga lume, inclusiv în Uniunea Europeană. România nu se află printre ţările fruntaşe la capitol inflaţie, într-adevăr este ca şi alte state membre, inclusiv cele din zona euro, dacă veţi urmări statisticile furnizate de Eurostat ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă afectează în măsură diferită, dar destul de mult situaţia din toate statele membre al UE. Guvernul a venit deja cu o serie întreagă de măsuri care să sprijine populaţia fără să alimenteze cumva această zonă legată de inflaţie, o inflaţie generată de efectele economice ale pandemiei, pe de o parte, apoi de criza energiei şi evident de războiul din Ucraina generat de agresiunea militară rusă”, a transmis Cărbunaru.
El a precizat că Guvernul ia măsuri pentru a proteja economia şi gospodăriile oamenilor de efectele economice.
“Ca atare, în tot acest context eforturile pe care şi Guvernul le face sunt pe de o parte de a proteja economia, de a proteja şi gospodăriile oamenilor de efectele economice, în acelaşi timp de a veni cu o serie întreagă de mecanisme legale, suplimentare, cum este şi cazul acestei iniţiative susţinută de Consiliul Concurenţei, dar şi de Ministerul Economiei care să ofere instituţiilor statului român capacitatea de a interveni acolo unde există riscul ca cineva să speculeze o anumită situaţie din piaţă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Rata inflaţiei din România a urcat la 13,8 % în aprilie, conform datelor transmise miercuri de INS. În martie, rata inflaţiei a trecut de pragul de 10%, ajungând la 10,2%
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.