Bursele sunt în scădere puternică la nivel mondial, trase în jos de prăbuşirea preţurilor petrolului şi de temerile provocate de epidemia de coronavirus, investitorii căutând siguranţa oferită de obligaţiuni şi yenii japonezi, relatează Reuters.
Arabia Saudită a şocat pieţele cu planurile de a mări semnificativ producţia de petrol după prăbuşirea acordului dintre OPEC şi Rusia privind limitarea livrărilor pentru susţinerea preţurilor.
Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 12 dolari, la 33,2 dolari pe baril, în tranzacţii haotice, în timp ce preţul petrolului american WTI a coborât cu 11,8 dolari, la 29,48 dolari pe baril.
Pieţele europene înregistrează pierderi semnificative. Indicele pan-european Stoxx 600 este în declin cu 5,35% şi cu mai mult de 20% sub maximele recente. Indicele londonez FTSE 100 este în scădere cu 6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 5,88%, CAC 40 al bursei din Paris cu 6,3%. Indicele FTSE MIBal bursei din Milano scade cu 8,6%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 5,63%.
Şi în Asia, acţiunile şi monedele de pe pieţele emergente cu expunere la petrol au scăzut în tranzacţii volatile.
Contractele futures continuă să coboare şi pe Wall Street, atingând limitele proprii de scădere.
Randamentele titlurilor Trezoreriei SUA pe termen de 30% au scăzut sub 1%, investitorii anticipând că Rezerva Federală va fi nevoită să reducă dobânzile cu cel puţin 0,75 puncte procentuale la şedinţa de politică monetară din 18 martie, după ce au tăiat deja dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la o şedinţă de urgenţă de săptămâna trecută.
Indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a scăzut cu 4,4%, în cea mai slabă evoluţie zilnică din august 2015.
Indicele japonez Nikkei au pierdut 5,1%. Bursa din Australia, dominată de titlurile companiilor din sectorul resurselor natuale, a închis în declin cu 7,3%, cea mai gravă scădere zilnică după criza financiară mondială din 2008.
Dolarul şi-a continuat scăderea în Asia, până la 101,58 yeni, nivel care nu a mai fost atins din 2016, fiind ulterior tranzacţionat în scădere cu aproape 3%, la 102,28 yeni pe unitate.
Euro a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, de 1,1492 dolari pe unitate, fiind ulterior tranzacţionat la 1,1422 dolari pe unitate.
Aurul a atins iniţial 1,700 dolari uncia, un nou maxim al ultimilor şapte ani, dar ulterior s-a retras la 1,676,55 dolari uncia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.