Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că România trebuie să accelereze implementarea proiectului strategic Interconector de Înaltă Tensiune în Curent Continuu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem obligaţi să accelerăm cel mai important proiect energetic pentru următorii ani, proiectul strategic Interconector de Înaltă Tensiune în Curent Continuu (HVDC), de la Marea Neagră la graniţa de vest. Am continuat ieri şi astăzi seria întâlnirilor cu reprezentanţii companiilor Transelectrica, Taqa, Meridiam, Fluor şi E-Infra, cărora le mulţumesc pentru parteneriatul activ şi onest”, a scris Burduja pe Facebook.

Ministrul a precizat că, în timpul întâlnirilor din aceste zile, grupul de lucru a prezentat progresul semnificativ realizat şi paşii concreţi ce vor fi făcuţi în perioada imediat următoare pentru implementarea cu succes a proiectului.

Potrivit ministrului Energiei, calendarul de implementare continuă cu încheierea unui acord de cooperare între părţi în vederea realizării studiului de fezabilitate necesar.

”Este probabil cel mai important proiect energetic pentru România următorilor ani, având în vedere obiectivul pe care mi l-am asumat: România, pilon de dezvoltare şi securitate energetică pentru întreaga regiune. Mai mult, proiectul este vital pentru modernizarea reţelei de transport a energiei electrice a României şi va asigura evacuarea cantităţilor semnificative de energie electrică ce vor fi generate în urma finalizării investiţiilor strategice ale României în Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Electrice Nucleare de la Cernavodă, precum şi în proiectele eoliene offshore şi onshore din zona Dobrogea”, a mai scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Ministrul precizează că, în plan internaţional, ”proiectul contribuie la consolidarea integrării pieţei regionale şi europene de energie şi creşterea securităţii alimentării consumului din zona de sud-est a Europei, susţinând creşterea posibilităţilor de export a energiei electrice către ţările vecine”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.