Bucureştiul se află pe locul 124 din 133 de oraşe, în scădere cu două poziţii, într-un clasament realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) în funcţie de mărimea costului vieţii, la egalitate cu Kiev şi New Delhi, în timp ce cele mai scumpe oraşe din lume sunt Singapore şi Hong Kong.
Zurich este singurul oraş din afara Asiei care a intrat între primele cinci clasate, relatează Bloomberg.
Tokyo a revenit în 2017 în rândul celor mai costisitoare 10 oraşe din lume, pe fondul creşterii reprezentativităţii Asiei, reflectând creşterea importanţei regiunii în economia mondială.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Capitala Japoniei, care a fost cel mai scump oraş din lume până în 2012, a urcat în acest an şapte poziţii, până pe locul al patrulea, în timp ce Osaka a avansat nouă poziţii, pe locul al cincilea, ambele datorită aprecierii yenului, se arată în studiul referitor la costul vieţii la nivel mondial, publicat marţi de EIU.
Singapore şi Hong Kong au păstrat primele două poziţii, iar capitala Coreii de Sud, Seul, ocupă locul al şaselea.
Zurich, plasat pe locul al treilea, este singurul oraş din afara Asiei în top cinci.
Asia reprezintă 40% din economia mondială şi în următorii patru ani, până în 2020, FMI anticipează că regiunea va contribui cu două treimi la creşterea mondială.
În acelaşi timp, oraşe din China, cea mai mare economie a regiunii, au coborât cu cinci-16 locuri din cauza scăderii consumului şi a deprecierii yuanului.
Europa are patru oraşe în top 10, respectiv Zurich, Geneva, Paris şi Copenhaga,
Parisul este singurul oraş din zona euro prezent în top 10, costul vieţii din capitala franceză continuând să fie extrem de mare, din punct de vedere structural, doar alcoolul şi tutunul fiind mai ieftine faţă de alte oraşe europene, se arată în raport.
New York-ul este singurul reprezentant al Americii de Nord în top 10, coborând de pe locul şapte pe nouă, ca urmare a deprecierii uşoare a dolarului.
Moderarea dolarului şi cotaţia relativ constantă a euro înseamnă că monede precum cele ale Canadei, Australiei şi Noii Zeelande s-au apreciat. Drept rezultat, oraşul Sydney a urcat pe locul 14, iar Melbourne pe 15, cele două devenind mai scumpe decât Shanghai.
Auckland şi Wellington au avansat cu 22 de locuri, respectiv 26 de locuri, intrând în top 20.
Singapore este cel mai scump oraş din lume pentru al patrulea an consecutiv din cauza costului de a deţine o maşină, care este cel mai ridicat din lume. De asemenea, Singapore este pe locul al doilea în privinţa preţurilor hainelor.
Raportul, care compară preţurile pentru 150 de produse din 133 de oraşe, mai arată că Londra şi Manchester au scăzut în clasament din cauza incertitudinilor provocate de Brexit şi de deprecierea lirei sterline.
Creşterea preţurilor continuă să afecteze costul vieţii în ţări dependente de resursele naturale, costul vieţii crescând cel mai mult în Sao Paulo şi Rio de Janeiro, cu 29, respectiv cu 27 de poziţii.
În Asia se află şi cele mai ieftine metropole din lume. Oraşe din sudul Asiei precum Bangalore, Chennai, Karachi, Mumbai şi New Delhi continuă să ofere condiţii excelente în privinţa costului vieţii, potrivit studiului.
În acest an, Alma Ata, centrul de afaceri din Kazahstan, şi Lagos, din Nigeria, au fost clasificate ca cele mai ieftine oraşe din lume.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.