Noua lege a asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) va întări condiţiile de oligopol de pe piaţă, pentru că nu stimulează competiţia şi intrarea unor noi jucători pe piaţă şi nici îmbunătăţirea serviciilor oferite consumatorilor, consideră Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), care aanunţat luni că va notifica Comisia Europeană în cazul în care actul normativ este promulgat în actuala formă.
UNSICAR, organizaţie înfiinţată în 2000, reprezintă interesele a 80 de companii de brokeraj de asigurare.
"UNSICAR va notifica Comisia Europeană, în cazul în care legea RCA va fi promulgată, întrucât consideră că prevederile acesteia sunt anticoncurenţiale", a precizat asociaţia, într-un comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Uniunea reproşează faptul că, la cele cinci dezbateri care au avut loc în ultimele două săptămâni în cadrul comisiilor parlamentare cu drept decizional pe proiectul legii RCA, au fost invitate la discuţii doar asociaţiile de transportatori şi service-uri auto, care nu activează pe piaţa asigurărilor.
“Considerăm că noua lege reprezintă o continuare a reglementărilor neconcurenţiale care, pe termen mediu şi lung, vor avea un efect contrar intenţiilor legiuitorului. Condiţiile de oligopol ale pieţei RCA se vor accentua, ceea ce înseamnă că vom avea o calitate redusă a serviciilor şi, pe cale de consecinţă, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie să fie despăgubiţi ca urmare a unui eveniment rutier”, a declarat preşedintele UNSICAR, Bogdan Andriescu.
Uniunea brokerilor avertizează că noua lege rezolvă pe termen scurt problema punctuală a "unui segment foarte îngust de clienţi, cu o rată a daunei foarte mare", făcând referire la patronii de firme de transport, care au organizat proteste şi au cerut îngheţarea preţurilor RCA, şi "defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor de poliţe RCA, în principal persoanele fizice".
Brokerii consideră că doar concurenţa reală pe piaţa RCA va regla cu adevărat tarifele, iar orice formă artificială de plafonare a tarifelor poate avea ca efect principal o protecţie inadecvată a şoferilor şi nu poate promova şi atrage investiţii serioase în această piaţă, "ci doar limitează concurenţa şi modelele de business ale brokerilor şi asigurătorilor".
Guvernul a îngheţat tarifele RCA în perioada 18 noiembrie 2016 - 18mai2017, printr-o Ordonanţă de Urgenţă aprobată la presiunile patronatelor din transportul rutier.
Măsura a fost fără precedent după intrarea României în Uniunea Europeană, în condiţiile în care Comisia Europeană permite astfel de măsuri doar în cazuri excepţionale.
Piaţa RCA a fost zguduită de scandaluri după declanşarea falimentului în cazul Astra şi Carpatica. În prezent, pe această piaţă activează nouă jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama, Uniqa şi Grawe, ultima intrată de curând pe piaţă.
Alte două companii, Euro Insurance DAC şi DallBogg, au primit avizul ASF pentru a vinde asigurări pe piaţă, pe baza paşaportului european. Cele două companii nu au subsidiară în România şi, potrivit surselor News.ro, nu sunt încă active pe piaţă.
Un raport publicat anul trecut de Consiliul Concurenţei, care a dat aviz pozitiv Hotărârii de guvern privind plafonarea tarifelor RCA, arată că segmentul RCA "pare" să prezinte unele trăsături oligopoliste, întrucât primii şapte jucători activi controlează peste 90% din totalul subscrierilor începând cu iunie 2015.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...