Preţurile asigurărilor auto obligatorii RCA au crescut cu mai puţin de 5% în prima zi de după eliminarea plafoanelor, îngrijorarea transportatorilor potrivit cărora preţurile ar putea exploda nefiind justificată, dar există probabil creşteri mai mari în cazul a circa 3% dintre şoferii de camioane care au avut multe daune, în special în străinătate. Tarifele pot scădea în cazul şoferilor cu un comportament corect, a declarat vineri, pentru News.ro, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vineri este prima zi cu preţuri ale poliţelor RCA teoretic libere, dar cu o grilă de preţuri orientative fixată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după şase luni de tarife îngheţate. Perioada de îngheţare nu a fost prelungită de teama Comisiei Europene, existând informaţii legate de pericolul unei proceduri de infringement din cauza intervenţiei Executivului pe o piaţă liberă şi cu actori 100% privaţi.

Până în prezent, au fost observate creşteri de preţuri de sub 5% la RCA, dar, probabil, ele vor fi mai mari în cazul şoferilor de camioane care au avut daune mai multe, consideră Andriescu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am făcut o simulare, atât pe persoane fizice, cât şi pe persoane juridice, inclusiv la vehicule comerciale, şi am observat creşteri de sub 5%. Cred ca îngrijorarea transportatorilor, care a dus la presiunea adoptarii legi RCA în pripă, nu a fost justificată. Probabil, tarifele vor creşte mai mult la şoferii de camioane care au înregistrat daune multe, circa 3% dintr-un total de aproximativ 200.000. În cazul şoferilor cu un comportament corect, probabil că tarifele vor scădea”, a declarat Andriescu.

Cinci patronate din transporturile rutiere (UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI) au cerut recent Guvernului extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurărilor RCA cu încă şase luni, în condiţiile în care o nouă lege RCA nu fusese adoptată.

Consiliul Concurenţei urmează să monitorizeze sectorul RCA în perioada următoare, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat joi preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, care estimează că nu va exista ”un şoc în piaţă” după ce preţurile devin din nou libere.

ASF a anunţat miercuri tarifele de referinţă pentru poliţele RCA, conform prevederilor OUG nr. 54/2016 şi a normei privind metodologia de calcul a acestora, tarifele de referinţă urmând să scadă între 3% şi cu până la 17% faţă de tariful de primă maxim.

Pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei.

Pentru persoane juridice ce deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).

Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...