Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţă că în luna octombrie a acestui an linia de cale ferată care face legătura între Gara de Nord din Bucureşti şi Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni va fi dată în funcţiune, constructorii mai având de finalizat câteva lucrări pe două tronsoane.
Potrivit ministrului Lucian Bode, la linia de cale ferată Gara de Nord - Otopeni, pe tronsonul dintre Mogoşoaia şi Baloteşti, care are aproximativ 8 kilometri, se lucrează la dublarea liniei de cale ferată, în timp ce pe racordul care leagă aeroportul de linia de cale ferată Mogoşoaia-Baloteşti şi care are aproximativ 3 kilometri, se lucrează, fiind realizat în proporţie de peste 90 la sută, cu un termen de finalizare de 26 august, conform contractului.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Termenul de finalizare conform contractului era 26 august, însă am avut câteva blocaje legate de decizii ale instanţei pe care nu am vrut să le încălcăm şi am aşteptat deciziile instanţei şi astăzi putem spune că am reuşit să montăm şi ultimele pile peste drumul naţional şi se lucrează acolo. Contractul pentru dublarea liniei este octombrie, contractul pentru racord era 26 august. Eu cred că la începutul lunii octombrie vor fi finalizate ambele contracte şi în 15 minute vom putea circula pe cei 19,5 kilometri de la Gara de Nord la Otopeni cu patru staţii de oprire”, a declarat ministrul Transporturilor, luni seară, la Realitatea Plus.
Bode a menţionat că vor exista parcări în zona staţiilor şi că varianta va fi una ”foarte la îndemână” pentru a ajunge la aeroport din Capitală.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.