Bitcoin s-a menţinut luni peste 22.000 de dolari, continuând creşterile din ultima săptămână, înaintea datelor privind inflaţia din SUA şi a unei actualizări foarte anticipate a reţelei Ethereum, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a fost tranzacţionată luni la circa 22.322,25 dolari pe unitate, conform datelor CoinDesk. După ce a scăzut miercuri sub 19.000 de dolari, la cel mai redus nivel atins din iunie, bitcoin a crescut de atunci cu aproximativ 17%.

Acest lucru vine şi pe fondul evoluţiei pozitive a acţiunilor din SUA, săptămâna trecută.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Bitcoin are o corelaţie strânsă cu pieţele de acţiuni, în special cu bursa Nasdaq, şi creşte adesea atunci când indicele companiilor de tehnologie creşte.

Investitorii în monede cripto aşteaptă raportul indicelui preţurilor de consum din SUA, aferent lunii august, programat să fie publicat marţi, pentru a vedea direcţia în care se îndreaptă inflaţia, ceea ce ar putea oferi indicii privind viitoarele mişcări de politică ale Rezervei Federale din SUA.

Fed a majorat ratele dobânzilor pentru a încerca să controleze inflaţia. Criptomonedele, care sunt active de risc, au fost afectate. Aproape 2.000 de miliarde de dolari au fost şterse de pe întreaga piaţă a criptomonedelor, de la nivelul maxim istoric din noiembrie.

Bitcoin a scăzut cu peste 50% în acest an. Acest declin a fost, de asemenea, determinat de probleme specifice cripto, inclusiv colapsul unor proiecte cheie şi falimentele care s-au răspândit în industrie.

Între timp, reţeaua Ethereum va finaliza o actualizare mult aşteptată numită fuziune. Acest lucru va transforma blockchain-ul Ethereum dintr-un model de dovadă de lucru într-un model de dovadă de miză şi va reduce semnificativ cantitatea de energie necesară pentru funcţionarea reţelei.

Susţinătorii spun că acest lucru ar putea deschide calea pentru o utilizare mai largă a monedei ether, criptomonedă care rulează pe Ethereum. Cu toate acestea, analiştii au avertizat că fuziunea nu va accelera neapărat reţeaua Ethereum, despre care se ştie că este lentă, şi nici nu va reduce taxele asociate tranzacţiilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.