Autorii propunerii de modificare a Codului fiscal nu s-au gândit că statul nu are capacitatea să controleze şapte milioane de contribuabili, a declarat miercuri consultantul fiscal Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la finalul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
Biriş a argumentat că în prezent există în jur de 300.000 de firme care angajează şi care reţin impozitul la sursă, pentru care controlul este oricum anevoios.
”În momentul în care vom avea 7 milioane de contribuabili în loc de 300.000, are Ministerul Finanţelor, ANAF, are statul capacitatea să facă aceste controale, să urmărească? E o întrebare pe care am senzaţia că nu şi-au pus-o cei care au redactat această propunere de modificare a codului fiscal. Şi cât costă acest lucru?”, a spus Biriş.
Acesta a spus că există mai multe probleme importante legate de acest proiect, care nu au fost evaluate corespunzător.
”Din păcate, în România sunt foarte mulţi oameni care îşi duc viaţa de azi pe mâine. Nivelul veniturilor nu le permite să facă economii. În momentul în care aceşti oameni vor avea în buzunar tot salariul, este puţin probabil că nu îl vor cheltui. Anul următor va veni decizia de impunere pentru tot impozitul pe tot anul. De unde vor lua banii?”, se întreabă fostul secretar de stat.
Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcţie de un venit anual global pe gospodărie, însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcţie de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum şi la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă şi maşină (RCA), abonament la sală de fitness şi dans, bilete la cinema, cărţi, medicamente sau susţinerea unor entităţi nonprofit, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuţie şi obţinut de Profit.ro.
De asemenea, gospodăriile cu venituri mici în care se află copii minori vor primi, în anumite condiţii, sprijin financiar din partea statului.
Astfel, o gospodărie formată dintr-o singură persoană va avea un plafon neimpozabil de 24.000 de lei pe an, bani la care statul nu va aplica impozit pe venit. Totodată, va avea dreptul la deduceri cumulând într-un an 2.000 de lei (în cazul în care plafonul neimpozabil lunar nu variază). Din venitul total obţinut de acea persoană într-un an se scad în primă fază cei 24.000 de lei, după care se scad şi deducerile până la un maxim de 2.000 de lei pe an, iar la ce rămîne statul ar urma să aplice un impozit de 10%.
Venitul anual global (Vag) al unei gospodării va fi reprezentat de suma veniturilor/câştigurilor nete/brute, după caz, obţinute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepţia veniturilor neimpozabile şi a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite.
Nu vor fi luate în calcul la stabilirea venitului impozabil pe gospodarie sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie; veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni sau de moştenitorii acestora; veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; veniturile a căror sursă nu a fost identificată.
Venitul global va fi neimpozabil până la un anumit plafon (Pn), care depinde de numărul de persoane membre ale gospodăriei care va achita impozit. Astfel, fiecare familie va primi un punctaj în funcţie de numărul de persoane membre în gospodărie. Punctajul (P) al gospodăriei va fi egal cu numărul de membri plus un punct. Astfel, pentru o gospodărie cu 3 membri, punctajul în funcţie de numărul de persoane va fi de 4 (3+1).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...