Aproape 1,9 milioane de aplicări de joburi s-au înregistrat în primele 3 luni ale acestui an pe platforma Bestjobs.eu, cu aproximativ 24% mai multe decât în perioada ianuarie-martie 2020, a anunţat vineri compania, care a mai precizat că numărul total de locuri de muncă disponibile de la începutul anului a fost de 66.000.
“De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate aproape 1.900.000 de aplicări la joburi pe platforma Bestjobs.eu, cu aproximativ 24% mai multe decât în perioada ianuarie-martie 2020. În acelaşi timp, numărul total de locuri de muncă disponibile de la începutul anului a fost de 66.000. Doar în luna martie candidaţii au efectuat peste 700.000 de aplicări la joburi, cele mai căutate domenii fiind financiar, inginerie, transporturi şi IT”, se arată în comunicatul Bestjobs.
În ceea ce priveşte judeţele cu cei mai mulţi candidaţi activi în luna martie, topul continuă să fie condus de Bucureşti-Ilfov (cu peste 270.000 de aplicări), Timiş (cu peste 60.000 de aplicări), Cluj Napoca şi Braşov (cu puţin peste 37.000 de aplicări fiecare) şi Iaşi (cu peste 33.000 de aplicări). Joburile remote (telemuncă) continuă să înregistreze un număr mare de aplicanţi, iar oferta pentru astfel de joburi rămâne şi ea constantă - în medie, 10% din totalul joburilor disponibile de la începutul anului au fost remote.
Per total, în luna martie candidaţii care au realizat cele mai multe aplicări la joburi au fost cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (38%), urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani (20%) şi de cei cu vârste cuprinse între 45-54 ani (16%).
De cealaltă parte, companiile au căutat să angajeze în luna martie mai ales personal din categoria white collar (angajaţi care lucrează la birouri). Din totalul locurilor de muncă activate în luna martie, aproape jumătate (49.8%) au fost din categoria white collar, 22% au fost joburi din categoria blue collar (angajaţi care lucrează în industrie, fabrici, agricultură, manufactură), în timp ce 18% au fost joburi pentru poziţii de management şi coordonare echipe şi puţin peste 10% au fost joburi remote (angajaţi care lucrează doar de acasă).
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna februarie de către Enel (7.346 aplicanţi), Alpha Bank (3.380 aplicanţi), Allianz Technology (3.358 aplicanţi), Continental Automotive Romania (3.029 aplicanţi) şi DraxlmaierRomânia (3.012 aplicanţi).
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experienţă de peste 20 ani în domeniu. Pe site-ul se găsesc peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 25.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare, coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.