Scrisoarea de intenţie prin care Guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac este parte a unui proces de tipul Foreign Military Sale (FMS), iar negocierile se derulează între reprezentanţii celor două guverne, au transmis, pentru News.ro, reprezentanţii constructorului american de elicoptere Bell Helicopter.
FMS este un program al Departamentului Apărării al Statelor Unite, prin intermediul căruia sunt comercializate arme şi echipamente militare către guvernele altor state.
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii ai companiei americane Bell Helicopter, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, semnând o scrisoare de intenţie prin care guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Scrisoarea de intenţie este parte a unui proces de tipul FMS, a transmis, pentru News.ro, Bell Helicopter.
”Negocierile aferente se derulează între reprezentanţii celor doua guverne, prin urmare, orice detalii suplimentare privind acest proces pot fi comunicate de reprezentanţi ai celor doua state. Reafirmăm întreaga disponibilitate de a răspunde oricărei nevoi de înzestrare cu aeronave a Romaniei”, au transmis, pentru News.ro, reprezentanţii Bell Helicopter.
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, la Digi24, că elicopterele de atac pe care România intenţionează să le achiziţioneze vor fi produse în România, compania producătoare, Bell Helicopter, dându-şi acordul pentru acest lucru.
”Guvernul din care fac parte şi-a propus ca toate achiziţiile de echipamente militare să aibă o componentă de dezvoltare economică în ţară. Reprezentanţii Bell Helicopter sunt de acord ca aceste elicoptere să fie produse în România”, a spus Adrian Ţuţuianu, precizând că va fi înfiinţată o societate cu capital mixt, român şi american.
Ministrul Apărării a spus că este nevoie ca şi guvernul american să aprobe tranzacţia între statul român şi compani Bell Helicopter întrucât elicopterele sunt dotate cu tehnologie de vârf, fiind utilizate şi de armata americană.
Şi producătorul american de elicoptere Sikorsky, controlat de grupul Lockheed Martin, ia în calcul posibilitatea de a produce elicoptere S-70 Black Hawk în România, la Braşov sau Craiova, în cazul în care armata alege acest model de elicopter pentru a înlocui vechea flotă de elicoptere Puma, au declarat recent, pentru News.ro, reprezentanţi ai companiei americane, care au avut mai multe discuţii cu oficialii statului român în ultimul an şi jumătate.
Sikorsky este al doilea competitor al Airbus Helicopters pentru dotarea armatei române cu noi elicoptere militare, după Bell Helicopter, care propune asamblarea în România a modelului AH-1Z Viper.
Airbus Helicopters a fost mult timp favorită, cu modelul H215 M, în condiţiile în care a construit deja o uzină nouă de elicoptere la Ghimbav, inaugurată în 2016 în prezenţa preşedintelui Franţei.
Totuşi, jucătorii din sector spun că deciziile privind acordarea de contracte de o asemenea anvergură au o componentă politică importantă, iar discuţiile dintre reprezentanţii companiilor şi oficiali români din guvern sau Ministerul Apărării au loc constant.
Interesul este în creştere mai ales după ce România s-a angajat să aloce, din acest an, echivalentul a 2% din produsul intern brut (PIB) pentru Apărare, ceea ce înseamnă, la valoarea PIB estimată pentru 2017 (de circa 180 miliarde euro), un buget al Armatei de circa 3,6 miliarde euro sau 4 miliarde de dolari, din care sumele disponibile pentru contracte de înzestrare sunt semnificativ mai mari ca în anii trecuţi, când bugetul Ministerului Apărării a fost de circa 1,4% din PIB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...