BCR, parte din grupul financiar austriac Erste, a anunţat, vineri, că va continua toate căile legale pentru clarificarea situaţiei băncilor de locuinţe, ca reacţie la anunţul ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind exonerarea de la plată a clienţilor.
Sute de mii de clienţi ai băncilor pentru locuinţe, care au încasat în trecut primele de stat ce trebuie restituite la buget, vor fi obligaţi să înapoieze cel puţin o parte din sume, după o decizie pronunţată, în iulie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Eugen Teodorovici a declarat, însă, pentru Profit.ro, că Executivul îi va exonera de la plată prin OUG, proiectul fiind deja redactat pentru a fi aprobat de Guvern.
Ca reacţie, BCR a anunţat că va continua toate căile legale pentru clarificarea situaţiei, având în vedere că ”a respectat în permanenţă legea şi a reprezentat interesele clienţilor”.
”Există un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru normalizarea situaţiei şi ne exprimăm speranţa ca această soluţie legislativă va permite clienţilor să beneficieze de predictibilitatea legii privind sistemul de economisire creditare. Considerăm că ordonanţa de urgenţă va îmbunătăţi în primul rând situaţia clienţilor care au accesat conform legii şi cu bună credinţă soluţia de economisire creditare pentru locuire şi viaţă în condiţii decente”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.