În luna martie, în industria românească, au crescut cererea internă şi volumul producţiei, dar costurile de producţie au rămas ridicate, iar optimismul managerilor a continuat să scadă în pofida revenirii comenzilor, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA şi publicat marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Astfel, volumul producţiei a urcat de la 55 în februarie la 63 în martie, dar creşterea s-a înscris în limitele obişnuite ale fluctuaţiilor activităţii anuale din ultimii doi ani, potrivit experţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Stocurile au reînceput să crească, iar nivelul indicatorului a ajuns la 49, cu un punct sub zona de expansiune. În plus, comenzile neexecutate au crescut foarte puţin, de la 41 la 43 în interiorul zonei de contracţie, ceea ce arată că volumul activităţii se află sub potenţialul capacităţii industriale, potrivit specialiştilor.

Totodată, comenzile noi au crescut de la 56 în februarie la 61 în martie, dar creşterea a fost mai mică decât în perioada similară din ultimii doi ani, ceea ce semnalează slăbirea activităţii economice pe termen lung.

”Comenzile pentru export au stagnat. Indicatorul a urcat mai mult simbolic de la 54 la 55. De fapt, volumul comenzilor pentru export a scăzut constant în primul trimestru din ultimii 3 ani, de la 60 în 2017, la 57 în 2018 şi la 56 în 2019. Micşorarea sensibilă a exportului reprezintă un proces mai degrabă structural decât conjunctural”, se arată în raport.

Importurile cresc, iar numărul angajaţilor nu creşte în mod efectiv

Importurile de materii prime arată o uşoară creştere de la 52 în februarie la 55 în martie, odată cu revenirea cererii pentru produse industriale, potrivit indexului.

Numărul angajaţilor nu creşte în mod efectiv. Astfel, între februarie şi martie, la o mărire a indicatorului comenzilor cu 5 puncte si a volumului producţiei cu 8 puncte, indicatorul de ocupare a forţei de muncă a crescut cu numai 1 punct, de la 50 la 51.

Managerii avertizează că politica de angajări ultra-rezervată arată că managerii nu sunt convinşi că fluxul comenzilor şi producţia vor creşte în continuare.

Costurile de producţie au coborât de la 72 în februarie la 70 în martie, dar în acest domeniu variaţiile lunare sunt mai puţin semnificative.

”Pe termen lung, costurile arată un nivel ridicat de rezistenţă la eroziune. În primul trimestru din 2017, media costurilor a fost 69, în 2018 a urcat la 72, iar în primul trimestru din 2019 s-a menţinut la 72. Preţurile încasate de firme au urcat de la 58 la 59, dar ar putea să crească mai substanţial, dacă se menţine cererea în lunile care vin”, se arată în raport.

Aşteptările managerilor au scăzut constant de la o lună la alta, iar indicatorul sintetic al încrederii a coborât de la 70 în ianuarie, la 68 în februarie şi la 65 în martie.

”Faptul că optimismul managerilor scade în pofida revenirii comenzilor şi a producţiei sugerează persistenţa unui puternic sentiment de incertitudine şi de teamă faţă de viitor”, se arată în raport.

Barometrul Industriei este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de peste 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...