Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut în iunie cu 10,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 4.233, avansul fiind generat de creşterea cererii în şapte din cele opt regiuni ale ţării, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În mai, s-au eliberat 4.435 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, un avans de 2,1% faţă de mai 2017.

În luna iunie, s-au eliberat 4.233 autorizaţii, din care 65% sunt pentru zona rurală.

În iunie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+411 autorizaţii), creştere reflectată în aproape toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+123 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+109), Sud-Vest Oltenia (+99), Nord-Vest (+76), Sud-Est (+65), Vest (+43) şi Centru (+13).

Scădere a fost doar în regiunea de dezvoltare Nord-Est (-117 autorizaţii).

În primele şase luni ale anului, s-au eliberat 20.520 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2017, numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6% faţă de anul anterior, până la 41.603. În 2016, numărul de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 1,2% faţă de anul anterior, până la 38.653.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.