Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat marţi că peste 6,1 milioane de numere au fost portate în 11 ani de la lansarea portabilităţii.
„În cei 11 ani de la lansarea portabilităţii, serviciul care oferă utilizatorilor libertatea de a-şi alege cea mai potrivită ofertă pentru nevoile lor de consum păstrându-şi numărul de telefon, peste 6,1 milioane de utilizatori şi-au portat numărul de telefon. În anul 2019, s-au portat peste 750.000 de numere de telefon, dintre care 700.000 au fost numere de telefonie mobilă”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Din data de 21 octombrie 2008, când a fost lansat acest serviciu, şi până la 21 octombrie 2019 au fost portate în total 6.136.162 de numere, dintre care 5.306.735 sunt numere de telefonie mobilă şi 829.427 sunt numere de telefonie fixă. De la începutul acestui an şi până în prezent au fost portate 756.732 de numere de telefon, 703.608 fiind numere de telefonie mobilă şi 53.124 numere de telefonie fixă.
În intervalul 1 ianuarie – 21 octombrie 2019, RCS&RDS a primit în reţea prin portare 261.907 numere de telefonie mobilă, fiind urmat de Orange cu 139.197 de numere, Telekom Romania Communications cu 118.402 numere, Vodafone cu 105.442 de numere şi Telekom Romania Mobile Communications cu 78.639 de numere portate.
În anul 2019, RCS&RDS a primit cele mai multe numere – 30.568, fiind urmat de Orange (8.560), Vodafone (6.505), UPC (4.304), GTS Telekom (857) şi Telekom Romania Communications (706).
ANCOM a primit, de la începutul acestui an, 287 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului, cum ar fi, spre exemplu, anularea procesului de portare, nerespectarea termenelor de portare sau imposibilitatea de a primi, pe numărul portat, apeluri din anumite reţele.
”O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM în acest an au solicitat anularea procesului de portare. ANCOM nu este însă în măsură să anuleze un proces de portare, demersurile în acest sens revenind exclusiv în responsabilitatea părţilor implicate în acest proces – operator şi client. Un proces de portare poate fi anulat prin depunerea unei cereri de anulare a acestuia la furnizorul unde a fost solicitată portarea (furnizorul acceptor) şi poate fi anulat numai de către titularul contractului de furnizare a serviciului sau de reprezentantul legal al acestuia, cererea de anulare putând fi depusă cel mai târziu cu 24 de ore înainte de ora iniţială stabilită pentru realizarea portării. După depunerea cererii de anulare a portării de către utilizator, în condiţiile legii, furnizorul acceptor introduce această cerere în baza de date centralizată, iar furnizorul donor confirmă anularea procesului de portare”, spun reprezentanţii ANCOM.
Ei afirmă că portarea unui număr de telefon presupune încetarea implicită a contractului încheiat cu furnizorul donor, dar nu anulează obligaţiile utilizatorilor care decurg din acest contract, cum ar fi plata unor penalităţi pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei minime iniţiale (de 12 sau 24 de luni).
Prin urmare, înainte de a solicita portarea unui număr, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice contractul încheiat cu furnizorul din reţeaua căruia vor să plece pentru a vedea dacă perioada minimă iniţială a expirat şi ce alte obligaţii de plată au.
Utilizatorii au la dispoziţie site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla dacă un număr este portat şi în ce reţea funcţionează numărul respectiv. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.
De asemenea, cu peste 1,930 milioane numere portate, reţeaua de telefonie mobilă Digi anunţă că este principala destinaţie de portare a numerelor de telefonie mobilă, în cei 11 ani de existenţă ai serviciului lansat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
În aceeaşi perioadă, Digi Tel, serviciul de telefonie fixă al operatorului, a atras prin portare peste 253.000 de numere.
”Reţeaua Digi Mobil este liderul incontestabil al serviciului de portabilitate, în cei 11 ani de existenţă ai serviciului, în România, potrivit statisticilor comunicate de ANCOM (portabilitate.ro). Cu 1.933.960 numere de telefonie mobilă portate în cei 11 ani, reţeaua Digi Mobil se menţine ca principală destinaţie de portare”, anunţă Digi într-un comunicat.
În tot acest interval de timp, reţeaua fixă a atras peste 253.000 de numere, fiind, de asemenea, operatorul preferat pentru portare pentru utilizatorii acestor servicii. În total, 2.186.998 de numere de telefonie fixă şi mobilă au venit prin portare în reţeaua Digi, în ultimii 11 ani, conform datelor prezentate de autoritatea de reglementare.
”Rezultatele obţinute de Digi Mobil se bazează pe investiţia constantă în creşterea acoperirii reţelelor, pe adoptarea timpurie a celor mai inovatoare tehnologii şi pe crearea de oferte atractive şi accesibile tuturor categoriilor de clienţi. În prezent, reţeaua noastră 3G acoperă 99,5% din populaţia României şi reţeaua 4G, 75% din populaţie. În vară, am lansat serviciile comerciale în reţeaua 5G, păstrând abonamentele la aceleaşi preţuri (2 euro, 3 euro, 5 euro/ lună cu TVA inclusă) şi adăugând noi facilităţi pentru serviciile de date mobile. Telefoanele marcă proprie au ajuns deja la a doua generaţie – Digi C2, Digi R2 şi Digi K2”, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Digi | RCS & RDS.
În luna octombrie 2019, peste 32.000 de numere mobile au fost portate în reţeaua Digi Mobil, marcând un nou record al anului pentru operatorul de telefonie mobilă. Totuşi, luna septembrie a rămas cea mai bună lună pentru Digi, din ianuarie 2018 până în prezent, la capitolul portări în ambele reţele, cu peste 36.000 numere portate.
În ansamblu, în primele zece luni ale anului, Digi | RCS & RDS s-a menţinut ca lider la portabilitatea globală (numere de telefonie fixă şi mobilă portate), cu 305.695 numere portate, reprezentând 43,5% din totalul portărilor înregistrate de serviciul ANCOM, în perioada indicată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.